-
Liga 2: FC Bihor – FCU Craiova, luni, 16:00, DGS 1
-
Liga 2: Csikszereda – CSM Focșani, luni, 20:00, DGS 1
Dorit intens de Gigi Becali (66 de ani) la campioana României, atacantul francez nu s-a prezentat la controlul medical înainte de parafa contractul cu ”roș-albaștrii”, astfel că omul de afaceri a renunțat, în cele din urmă, la acest transfer (speriat că vârful ar putea avea o problemă serioasă la genunchi).
După ce a ratat transferul la FCSB, Garita a semnat cu Hapoel Beer Sheva în prima ligă din Israel, unde până acum a avut evoluții bune.
Arnold Garita a marcat două goluri pentru Hapoel Beer Sheva în ultimele trei partide
Arnold Garita a fost titular în atacul celor de la Hapoel Beer Sheva în victoria obținută pe teren propriu scor 3-1 în fața celor de la Hapoel Ierusalim și a reușit să puncteze pentru echipa sa în minutul 51.
Pentru gazde a marcat și Antonio Sefer (24 de ani), fostul jucător al Rapidului. Golurile celor doi jucători care au trecut prin SuperLigă au ajutat-o pe Beer Sheva să obțină victoria în acest meci și să urce pe locul al 3-lea în clasamentul primei ligi din Israel (11 puncte după 6 etape).
Înaintea acestui gol, Arnold Garita a mai punctat pentru Hapoel Beer Sheva în succesul obținut de echipa sa cu 3-1 împotriva lui Hapoel Hadera. Astfel, vârful a ajuns la două goluri marcate în ultimele trei partide jucate pentru formația israeliană.
Arnold Garita a intrat în vizorul lui Gigi Becali după ce a avut un sezon de vis în România în tricoul celor de la FC Argeș (stagiunea 2022 / 2023). În 40 de partide jucate pentru piteșteni, francezul a punctat de 14 ori și a furnizat două pase decisive.
Atacantul a fost de mai multe ori aproape să ajungă în curtea celor de la FCSB, dar, de fiecare dată, mutarea sa în Capitală a picat.
- 600.000 de euro este cota de piață a lui Garita, potrivit Transfermarkt
Etichete: israel , gigi becali , hapoel beer sheva , fcsb , arnold garita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăContinuă scandalul? Iuliu Mureșan: ”Am știut că Pancu nu a avut curaj să spună”
Media: Fotbal European, vineri, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 19:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSpecialiștii sunt siguri: în ce competiție europeană va juca Universitatea Craiova
Media: Fotbal European, vineri, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 19:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăȘi-a dat demisia, după ce a anunțat în direct moartea tatălui lui Leo Messi, în timpul Cupei Mondiale
Media: Fotbal European, vineri, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 19:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAdio, FCSB! Își face bagajele, la nici doi ani de la transfer
Media: Fotbal European, vineri, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 19:00, DGS...
De admin

You must be logged in to post a comment Login