
Vicecampioana României, CFR Cluj, a reușit aducerea a 3 jucători și e aproape să bată palma cu alți 2 fotbaliști.
Concret, până acum au semnat cu ardelenii următorii jucători: Armend Thaqi, fundaș dreapta de la Ballkani, Mohammed Kamara, mijlocaș lateral de la Hapoel Haifa, și Simao Rocha, fundaș stânga de la Pacos Ferreira.
CFR Cluj a început transferurile. Jucătorii care au semnat cu formația din Gruia
Urmează alte două mutări pe care Ioan Varga le pregătește. Christopher Ibayi, atacant care a fost ultima dată la Ajaccio, în liga secundă din Franța, e aproape și el de CFR Cluj.
De asemenea, formația din Gruia mai caută și un fundaș central pe care speră să-l aducă în zilele viitoare. Se pare că dorința conducerii este ca acesta să vină din Portugalia, notează Prosport.
Adi Păun e și el aproape să devină, din nou, jucătorul lui CFR Cluj
Dan Petrescu vrea să aibă la dispoziție un lot cât mai puternic și se caută soluții multiple pentru mai multe posturi.
Așa s-a ajuns și la varianta Adi Păun, cel care a fost în ultimul sezon la Hapoel Beer Sheva, în Israel. Mijlocașul ofensiv mai are însă contract și trebuie să-și rezolve rezilierea pentru a putea reveni la CFR Cluj.
Philip Otele ar putea pleca de la CFR Cluj
La capitolul plecări, Philip Otele ar putea să umple conturile clubului din Gruia.
Atacantul nigerian este pe lista celor de la Brighton și Ioan Varga ar vrea o sumă importantă pentru jucătorul african.
Cei de la CFR Cluj vor în schimbul său nu mai puțin de 6 milioane de euro, plus un procent de 20 la sută dintr-o viitoare revânzare.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.


De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMilionarul român care primeşte un salariu de 33.000 de euro, cheltuieli uriaşe! Peste 6 milioane de euro, în 2024, la LPF
Milionarul român care primeşte un salariu lunar de 33.000 de euro a avut parte...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăItalienii i-au decis soarta lui Dennis Man! Unde îşi va continua cariera tricolorul. Parma, gata să-l vândă
ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ Dennis Man a avut evoluţii slabe la Parma, iar italienii...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCătălin-Cedric Ghigea detaliază regulamentul special pentru Marele Premiu Monaco 2025: Cum va schimba cursa strategia echipelor
Riscul penalizărilor: În cazul unui steag roșu târziu, există riscul ca unii piloți să...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”Ofertă astronomică” Liverpool a accelerat negocierile pentru transferul de 150.000.000€
Serie A: Napoli – Cagliari, vineri, 21:45, DGS 2 SuperLiga: CFR Cluj – FCSB,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login