-
Liga 2: Steaua – Csikszereda, luni, 18:00, DGS 1
-
SuperLiga: Univ. Craiova – Unirea Slobozia, luni, 21:00, DGS 1
Unicul gol al partidei a fost marcat de Florin Tănase în minutul 15, din pasa decisivă a lui Alexandru Băluță.
Elias Charalambous: ”Pentru mine, Ștefan Târnovanu este cel mai bun portar din România”
La flash-interviul susținut după această partidă, Elias Charalambous (44 de ani), antrenorul celor de la FCSB, și-a lăudat elevii pentru victorie, dar a ținut să-l remarce în special pe portarul Ștefan Târnovanu (23 de ani), care a avut mai multe intervenții importante și a păstrat poarta intactă.
De asemenea, tehnicianul cipriot a spus că, în opinia sa, Târnovanu este cel mai valoros goalkeeper din SuperLiga.
Printre altele, Charalambous a vorbit despre meciul următor cu PAOK Salonic din Europa League (care se va juca în Grecia) și a susținut că trupa pregătită de Răzvan Lucescu (55 de ani) este una puternică.
”Sunt trei puncte foarte importante pentru noi. Este ceea ce ne doream. Am reușit să marcăm încă din prima repriză. La începutul reprizei a doua nu ne-am descurcat așa cum am dorit. Până la finalul partidei cei de la Sepsi și-au creat ocazii de a marca.
Când nu luăm gol, există posibilitatea mai mare să câștigăm. Este foarte important și suntem fericiți că nu am primit gol. Știu foarte bine cine este Târnovanu, îl susțin mereu. Pentru mine, este cel mai bun portar din România.
Tănase este un jucător pe care-l știți, este aici să ajute echipa. Sunt convins că va mai da goluri. Ca să ne atingem obiectivele, trebuie să avem toți jucătorii într-o formă foarte bună.
Înainte de meci am schimbat opt jucători, avem meciuri în Europa. Avem puțin timp să pregătim meciul cu PAOK. În seara asta (de duminică, 29 septembrie) ne întoarcem la București. Vom întâlni un adversar foarte greu”, a spus Charalambous, la flash-interviu.
În urma acestui rezultat, FCSB se află pe locul al 9-lea în SuperLigă, cu 13 puncte acumulate după 10 meciuri (”roș-albaștrii” au un meci mai puțin disputat). De partea cealaltă, Sepsi ocupă poziția a 13-a a ierarhiei, cu 11 puncte obținute după 11 etape.
Clasamentul SuperLigii
VIDEO Rezumat Sepsi – FCSB, scor 0-1
Etichete: sepsi , superliga , elias charalambous , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăJackpot! Ce prime primesc jucătorii lui FC Botoșani, după ce au ”îngenunchiat-o” pe FCSB
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSpecialiștii s-au pronunțat rapid, după acuzațiile făcute de Ștefan Târnovanu: nu s-a respectat regulamentul în Botoșani – FCSB!
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăS-a aflat! Cuvintele care i-au fost spuse lui Cristiano Ronaldo, înainte de startul negocierilor pentru revenirea în Europa
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCele trei echipe pe care Florin Prunea nu le vrea pentru România în preliminariile CM 2026
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login