Connect with us

Alte Sporturi

Văduva lui Helmut Duckadam, mesaj şi gest emoţionant pentru regretatul „Erou de la Sevilla”, la început de an

„Un răspuns exact nu aş puea să vă dau. S-au întâmplat, au venit tăvălug problemele şi de data asta ne-a luat prin surprindere, nu am fost pregătiţi. La operaţii luam în calcul varianta asta şi mă pregătea.

De data asta a fost fără preaviz. S-a internat pentru o durere de spate şi de acolo lucrurile au degenerat. Miercuri spre joi noaptea l-au luat dureri îngrozitoare la spate.

O infecţie, nu ştiu de unde a plecat. Atât a fost lupta lui. M-a pregătit de când m-a luat de soţie, că este un om bolnav. I-am promis că îi voi fi alături până la final, indiferent prin ce va trece.

Vom face tot ce putem pentru a-i cinsti numele. A spus tot timpul că singura lui avere e numele său și vrea să-l păstreze intact. Și a reușit. Cred că a fost un om iubit. Oriunde mergeam, lumea își dorea să-i strângă mâna”, declara Alexandra Duckadam, citată de digisport.ro.

Helmut Duckadam a avut o carieră fabuloasă

Fostul mare portar al echipei de fotbal Steaua Bucureşti, Helmuth Duckadam, supranumit „Eroul de la Sevilla”, s-a născut în localitatea Semlac, judeţul Arad, la 1 aprilie 1959.

A început să joace fotbal în 1975, la Gloria din Arad. Până în 1983, când s-a transferat la Steaua Bucureşti, a mai evoluat la UTA (1977 şi 1978-1983) şi Constructorul Arad (1977-1978).

Odată cu venirea în Bucureşti, a început şi ascensiunea lui ca jucător. Primul meci mare l-a făcut la Bucureşti, în întâlnirea retur cu A.S. Roma din Cupa Cupelor, din toamna lui 1984, când la 0-0, în minutul 87, a apărat un penalty.

Vârful carierei sportive l-a atins în ediţia 1985-1986 a Cupei Campionilor Europeni, când pe întreaga durată a competiţiei, dar mai ales în memorabila finală de la Sevilla, Steaua-CF Barcelona (0-0, 2-0, după penalty-uri), a apărat de-a dreptul senzaţional, determinându-i pe ziariştii spanioli, şi nu numai, să-i aprecieze evoluţia la superlativ. Cele patru lovituri consecutive de la 11 m apărate în faţa jucătorilor spanioli – Alesanco, Pedraza, ‘Pichi’ Alonso şi Marcos – l-au făcut să intre în „Cartea Recordurilor”.

Noapte albă în Bucureşti după ce Helmut Duckadam a apărat cele 4 penalty-uri ale jucătorilor lui FC Barcelona

Imediat după meciul care a fost televizat de postul naţional, pentru prima dată în regimul comunist, oamenii au ieşit nechemaţi în stradă să se bucure pentru izbânda fotbaliştilor de la Steaua. Circa 30.000 de oameni au plecat spre Aeroportul Otopeni şi au ocupat esplanada să-şi întâmpine campionii. În aproape toate colţurile ţării, noaptea de 7 spre 8 mai 1986 a fost practic una albă.

După cinci zile de la finala de la Sevilla, într-un cadru solemn, clubului de fotbal Steaua i s-a acordat Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa I. Titularii, printre care evident şi Duckadam, antrenorii Ienei şi Iordănescu, plus preşedintele Alecsandrescu au primit Meritul Sportiv clasa I. Rezervele şi ceilalţi din staff au primit Meritul Sportiv clasa a II-a.

Duckadam a evoluat în 133 de meciuri pe prima scenă, a avut două prezenţe la naţională şi 11 în cupele europene. A câştigat un titlu de campion şi o Cupă a României (1985) şi Cupa Campionilor Europeni (1986). A fost desemnat cel mai bun fotbalist român al anului în 1986, fiind menţionat şi în revista „France Football”.

Un anevrism axilar a pus capăt neaşteptat carierei lui Helmuth Duckadam. Se afla la un foc de tabără, pe malul Mureşului, când a alunecat, s-a sprijinit pe mână şi, probabil, cheagul de sânge s-a deplasat blocând circulaţia în braţul drept. S-a dus la medicul din sat dar a ajuns urgent la Bucureşti unde a fost operat şi i-a fost salvat braţul.

După încheierea activităţii de fotbalist, Duckadam s-a angajat la Poliţia de frontieră din judeţul Arad, dar s-a pensionat din motive medicale.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, l-a decorat post-mortem pe Helmut Duckadam cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de cavaler.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
[ays_poll id="2"]
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi