Dennis Man a avut prima reacţie după meciul AS Roma – Parma, scor 5-0, din etapa a 17-a din Serie A. Românul a fost integralist în dezastrul suferit de echipa lui Pecchia. În ultimele 20 de minute a jucat şi conaţionalul său Valentin Mihăilă.
Man a avut o evoluţie modestă şi a primit nota 4 din partea jurnaliştilor de la Parma Live. A fost cea mai mică ofertă unui jucător al oaspeţilor. Valentin Mihăilă a primit nota 5, chiar dacă a provocat un penalty imediat după ce a intrat pe teren.
Dennis Man, devastat după umilinţa AS Roma – Parma 5-0
Dennis Man şi-a găsit cu greu cuvintele după înfrângerea cu AS Roma. Atacantul cotat la 17 milioane de euro a fost cu moralul la pământ.
„După părerea mea, azi am făcut un meci groaznic. Ne-am creat multe ocazii, dar nu am reuşit să înscriem. Ştiam că întâlnim o echipă puternică, cu jucători de calitate, dar astăzi totul a mers prost.
(Ce a mers rău?) Astăzi cred că am fi putut să ne descurcăm mai bine. Ne-am chinuit puţin, dar avem încă un meci în faţă. Trebuie să continuăm să muncim.
Ar fi trebuit să jucăm mai bine când aveam mingea, dar din păcate nu am reuşit. Când vii să joci aici şi nu poţi păstra mingea, să ai ocazii, este dificil să câştigi meciul. Ce să mai spun?„, a declarat Dennis Man la finalul meciului, potrivit parmalive.com.
Pentru Parma a fost a treia înfrângere la rând în Serie A. A rămas la un punct distanţă de echipele aflate pe locuri retrogradabile.
Paulo Dybala, „dublă” în AS Roma – Parma
Paulo Dybala (31 de ani) a reuşit o „dublă” în meciul AS Roma – Parma. Argentinianul a deschis scorul în minutul 8, din penalty. Ulterior, în minutul 51, argentinianul şi-a completat „dubla”.
Saelemaekers a şutat în Dovbyk, iar argentinianul a beneficiat de devierea foarte norocoasă a ucraineanului, înscriind în poarta goală.
Cu „dubla” din meciul cu Parma, Paulo Dybala a ajuns la 127 de goluri în Serie A. El l-a depăşit pe fostul lui coleg de la Juventus, Gonzalo Higuain, care a înscris 125 de goluri în Serie A.
Pe primul loc în clasamentul all-time al jucătorilor argentinieni cu cele mai multe goluri în Serie A se află Gabriel Batistuta, fostul atacant al Fiorentinei şi al lui AS Roma. „Bati-gol” a adunat 184 de goluri în Serie A.
Pe locul 2 în acest clasament se află Hernan Crespo, cu 153 de goluri. Crespo a evoluat în Serie A pentru Parma, Lazio, Inter, AC Milan şi Genoa.
În afară de cele două goluri, Dybala a reuşit şi un assist la golul marcat de Dovbyk, în minutul 83 al meciului. Dybala a pasat superb pentru ucrainean, care a îndeplinit o simplă formalitate, înscriind în poarta goală.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRobert Lewandowski nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor. „Mi-a lipsit puțină liniște în fața porții”
SuperLiga: Poli Iași – FCSB, luni, 20:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – Rapid, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăPromisiunea făcută de Kylian Mbappe față de fanii lui Real Madrid: ”E timpul să realizez”
SuperLiga: Poli Iași – FCSB, luni, 20:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – Rapid, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAnunțul surprinzător al lui Ioan Varga în privința antrenorului de la CFR Cluj
SuperLiga: Poli Iași – FCSB, luni, 20:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – Rapid, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDinamo – Rapid 0-0, ACUM, Digi Sport 1. Prima ocazie la aparține giuleștenilor! Bară pentru oaspeți
22.12.2024, 19:59 SuperLiga: Poli Iași – FCSB, luni, 20:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo –...
De admin
You must be logged in to post a comment Login