Nations League: Italia – Belgia, joi, 21:45, DGS 1
Nations League: Israel – Franța, joi, 21:45, DGS 2
În Premier League, ”Diavolii” se află pe locul al 14-lea, în timp ce în faza ligii Europa League ocupă doar poziția a 21-a (din 36).
Această situație sportivă, dar și colaborarea defectuoasă cu tehnicianul olandez se pare că l-au făcut pe unul dintre cei mai bine cotați jucători ai echipei să ia în calcul să plece de pe Old Trafford și să ajungă în curtea Barcelonei.
Alejandro Garnacho și-ar dori să plece de la Manchester United și să ajungă la Barcelona
Potrivit Managing Barca, Alejandro Garnacho (20 de ani), atacantul lateral al lui Manchester United, este frustrat de colaborarea pe care o are cu Erik ten Hag și și-ar fi manifestat deja dorința de a ajunge la Barcelona.
Sursa citată anterior notează că argentinianul nu crede că la United își poate arăta pe deplin calitățile, în contextul în care nu este titular constant și la nivelul primului 11 sunt operate schimbări de la meci la meci.
Totodată, se pare că Garnacho ar fi nemulțumit de rezultatele modeste ale echipei și ar prefera să evolueze la o grupare care participă cu regularitate în Champions League, așa cum este Barcelona.
- 50 de milioane de euro este cota de piață a lui Garnacho, potrivit Transfermarkt
- până în vara anului 2028 mai are sud-americanul contract cu Man. United
Alejandro Garnacho, promovat la echipa de seniori a lui United în vara anului 2022, a evoluat până acum în 97 de partide pentru ”Diavoli”, a marcat 19 goluri și a furnizat 13 assist-uri.
- 4 goluri și 3 pase de gol a reușit argentinianul în acest sezon, în 11 partide pentru United
VIDEO Rezumat Porto – Manchester United, scor 3-3
Etichete: barcelona , manchester united , erik ten hag , alejandro garnacho
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 25 de minute în urmăFlorinel Coman a revenit determinat la echipa națională: ”Suntem favoriți”. Ce a spus despre meciurile disputate de FCSB în Europa League
Florinel Coman s-a transferat în această vară de la FCSB la Al-Gharafa și a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 25 de minute în urmăUltimul pas pentru ieșirea lui Dinamo din insolvență. Când s-ar putea rezolva totul
Litigiul cu Vasile Șiman, fostul patron de la Sportul Studențesc, pe tema transferului lui...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 25 de minute în urmăJoan Laporta a inaugurat academia FC Barcelona din România: “Copiii vor învăța stilul La Masia”
FC Barcelona și-a deschis academie de fotbal în România, iar Joan Laporta a venit...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 25 de minute în urmăCând se poate bate Dinamo cu șanse la titlu. Andrei Nicolescu a făcut anunțul
”Câinii” nu se grăbesc, urmăresc să crească progresiv, de la sezon la sezon. Pentru...
De Simina PREDA
You must be logged in to post a comment Login