Connect with us

Alte Sporturi

Sorin Cârțu, conflict direct cu fostul fotbalist al echipei lui Adrian Mititelu: ”I-am dat o palmă și ne-am înjurat! Jandarmii s-au băgat între noi”

  • O nouă ediție a podcastului iAM Ștucan apare în fiecare joi, la ora 19:00. Episodul cu Mircea Bornescu poate fi urmărit ACUM, pe Youtube iAMsport.ro.

Bornescu și Cârțu au intrat într-un conflict în mai 2009, chiar în ziua în care fostul portar împlinea 29 de ani, după victoria cu 1-0 obținută de Pandurii Târgu Jiu, echipă antrenată de Cârțu, în fața celor de la FCU Craiova.

Eu m-am simţit dator să-l consolez (n.r. pe Bornescu), fiind ziua lui de naştere, şi aici este greşeala mea, pentru că am gândit prea elevat pentru mintea lui Bornescu. I-am întins mâna să-l consolez, să-l felicit pentru modul cum a a apărat, iar el a refuzat şi mi-a răspuns cu o înjurătură” a declarat Sorin Cârțu la acel moment, potrivit Mediafax.

Sorin Cârțu a pregătit-o pe Pandurii Târgu Jiu în perioada 2008-2010

Mircea Bornescu a povestit scandalul cu Sorin Cârțu: „Ne-a înjurat tot meciul!”

Invitat la podcastul iAM Ștucan, fostul portar al formației patronate de Adrian Mititelu a povestit cum s-ar fi petrecut, de fapt, momentul care a dus la scandalul dintre cei doi.

[embedded content]

„Eu am sânge de oltean în mine. Și îți dai seama, oltenii se aprind din orice. Îmi aduc aminte că meciul de la Târgu Jiu a fost de ziua mea, pe data de 3 mai. În timpul meciului, nea Sorin era vulcanic: «Bagă-i, bă!». «Dă-i!». Voia să ne bată. Asta era ambiția lui, mai ales că era împotriva Craiovei. Probabil că și el își dorea să antreneze la Craiova. Ne-a înjurat și ne-a făcut praf la meciul ăla! Și pe noi, și pe ai lui.

„Eu aveam minte zero! Mi-am cerut iertare după aceea”

Ne-au bătut cu 1-0, iar la final nea Sorin era bucuros, normal! Eu făcusem un meci foarte bun, iar suporterii m-au chemat să îmi cânte «La mulți ani!». În timpul acela, ceilalți jucători intraseră la vestiar, iar când m-am dus și eu, nea Sorin era în capătul tunelului. A bătut palma cu mine, dar se uita în altă parte. Mi-a zis «Bravo, bă! Dacă nu erai tu, vă dădeam 10 goluri!».

Mircea Bornescu a jucat pentru FCU Craiova în perioada 2005-2009

Eu, atunci, aveam minte zero. I-am dat o palmă și i-am zis «Ce faci? Bați palma cu mine și te uiți în altă parte?» (n.r. râde). Îți dai seama că a început… Noroc că erau jandarmii pe acolo și s-au băgat între noi. Bine, eu nu ridicam mâna la nea Sorin, dar el mă înjura, așa că l-am înjurat și eu. Apoi mi-a părut rău, îți dai seama. Era Sorin Cârțu, legenda Craiovei! Ne-am întâlnit după aceea. Nici nu s-a pus problema să rămânem certați. Mi-am cerut iertare!”, a declarat Mircea Bornescu, la podcastul iAM Ștucan.


Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google Sursa

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi