-
SuperLiga: UTA – Petrolul, vineri, 18:00, DGS 1
-
SuperLiga: Farul – Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1
În urma participării la turneul asiatic, campioana de la Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019 va face un salt de 251 de poziții în ierarhia mondială, de pe locul 1130 până pe 879.
Presa engleză a considerat că eșecul Simonei Halep cu Anna Blinkova a demonstrat că jucătoarea din România este departe de elita tenisului mondial
- Turneul WTA 125 de la Hong Kong este dotat cu premii totale de 115.000 de dolari.
Simona Halep nu a putut să-i facă față adversarei din Rusia, care a practicat un tenis de mare clasă. Fostul lider mondial a început promiţător şi a condus cu 1-0 şi 2-1, dar apoi nu a mai reuşit să câştige niciun game în primul set (2-6). Actul secund a fost controlat în totalitate de Blinkova, iar ”Simo” și-a adjudecat un singur game (1-6). Românca a cedat, așadar, după doar 67 de minute de joc.
Jurnaliștii englezi de la Tennis365.com au analizat înfrângerea Simonei de la Hong Kong și au subliniat că eliminarea în fața Annei Blinkova ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă.
”Se preconizează că Simona Halep va urca 251 de locuri, până pe poziția 879 WTA. Este un pas semnificativ în încercarea sportivei de a reveni în elita tenisului. Totuși, a primit un avertisment dur cu privire la cât de dificilă ar putea fi revenirea ei în circuit, în meciul din turul doi de la Hong Kong.
Halep rar a reușit să intre în ritmul meciului împotriva favoritei numărul șapte, Anna Blinkova, iar rusoaica s-a impus lejer cu 6-2, 6-1 în fața fostului număr 1 mondial.
Jucătoarea din România va reveni în acțiune mai târziu în această lună, tot la Hong Kong, după ce a primit un wildcard pentru a participa la evenimentul WTA 250, desfășurat în aceeași locație”, a scris presa engleză, potrivit sursei menționate anterior.
Reverență la adresa Simonei Halep. Blinkova: ”M-am pregătit pentru a face meciul vieții”
La finalul meciului de la Hong Kong, emoționată, rusoaica a spus că a practicat cel mai bun tenis contra ”unei mari campioane”, fost lider mondial.
”Am jucat cel mai bun tenis al vieții mele! Știam că joc împotriva unei mari campioane, fostă număr 1 mondial și m-am pregătit pentru a face meciul vieții.
Să fiu aici din nou m-a ajutat să joc un tenis grozav. Mă simt atât de bine să fiu aici din nou, unde am fost și anul trecut. Iubesc acest teren, acest oraș.
Aici am prieteni, așa că vreau să mulțumesc echipei mele, să le mulțumesc prietenilor mei. Am emoții mari aici, amintiri frumoase, și mă bucur pentru că am jucat cel mai bun tenis din viața mea”, a spus Blinkova, la finalul meciului cu Halep.
Etichete: simona halep , presa engleza , avertisment simona halep , anna blinkova , infrangere simona halep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCine este Mitrov, jucătorul care a marcat fantastic în poarta FCSB: “Am avut lovituri la antrenament și n-am dat niciun gol”
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăReacția lui Elias Charalambous, după ce FCSB a pierdut la ultima fază cu FC Botoșani
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDeclarația lui Liviu Ciobotariu, după “victoria istorică”, 1-0 cu FCSB
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăValeriu Iftime a reacționat, după ce FC Botoșani a învins-o prima dată ”acasă” pe FCSB
„Mașa, nu spune nimic despre atacul cu rachetă balistică”. Zaharova, sunată în direct în...
De admin
You must be logged in to post a comment Login