Connect with us

Alte Sporturi

Sepsi, gata să dea o lovitură pe piața transferurilor. Fotbalistul aflat în negocieri cu covăsnenii + Cei trei jucători care pleacă de la club

Înainte să se încheie actualul sezon, unul în care Sepsi ar putea rata pentru prima oară în ultimii 4 ani participarea în cupele europene, covăsnenii pun la punct strategia pentru stagiunea viitoare.

Iar de pe lista de transferuri nu lipsește una dintre revelațiile actualei ediții a eșalonului secund.

Marius Coman este una dintre prioritățile lui Bernd Stock pentru sezonul următor. Fotbalistul Corvinului va juca finala Cupei României alături de echipa sa, miercuri, la Sibiu, împotriva Oțelului.

Marius Coman, la o semnătură distanță de Sepsi

Directorul general al lui Sepsi, Attila Hadnagy, a confirmat interesul grupării pe care o reprezintă pentru omul cu 15 goluri în Liga 2 și Cupa României în sezonul actual.

Marius Coman a jucat în cariera sa și la CFR Cluj

“Putem spune că suntem în tratative cu Marius Coman, cu mai mulți jucători, zilele astea o să se concretizeze, dar încă nu am semnat, stăm la discuții, dar cu mai mulți jucători. E pe lista noastră.

E finala Cupei României, pentru ei este un meci important, nu am vrut să vorbim, joi și vineri probabil o să stăm de vorbă”, a fost informația oferită în exclusivitate de Attila Hadnagy pentru iAMsport.ro.

Ambiții pentru sezonul viitor

Sepsi se va transforma în această vară, în dorința de a-și păstra locul în play-off și în stagiunea următoare.

“Ne-ar trebui vreo 6-7 jucători pentru lot, nu e nimeni titular, depinde de ei, noi aducem jucători buni, dar totul depinde de ei, nu de noi. Vor fi și plecări, deja știți 3, Rodriguez, Bălașa și cu Rondon.

În privința celorlalți nu am vorbit cu antrenorul, stăm de vorbă după ultima etapă. Obiective mărețe nu putem să ne fixăm, nu avem bugetul altor cluburi, primordial este play-off-ul, pe urmă vedem ce se întâmplă”, a adăugat oficialul lui Sepsi.

Bernd Storck a preluat echipa din Ardeal după plecarea lui Liviu Ciobotariu

Lui Bernd Storck i s-a propus prelungirea contractului, după ce neamțul a dus-o pe Sepsi pentru al doilea an consecutiv în play-off-ul campionatului. A fost pentru prima oară când covănsenii au izbutit o astfel de performanță.

“Pentru noi a fost un mare rezultat că am intrat în playoff, a fost un sezon foarte greu, mute echipe au avut șanse, ne-am bucurat că am intrat noi.

În mare ne-am înțeles (n.r. cu Bernd Storck), nu este semnat, dar am vorbit cu antrenorul. Acum urmează micile detalii”, a încheiat Hadnagy.


[embedded content]

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.

Sursa

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
[ays_poll id="2"]
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi