Connect with us

Alte Sporturi

Sabău se teme de Universitatea Craiova: “Foarte greu!”. Ce spune de transferuri

Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul lui U Cluj, a prefațat meciul pe care echipa sa urmează să-l joace împotriva celor de la Universitatea Craiova.

“Nu e vorba de motivaţie, ci de continuitate, adică să înţelegem că nu avem voie să ne admirăm prea mult. Am primit ceea ce merităm: atenţie, respect, apreciere. Trebuie să ţină nu mai mult de două zile, acestea au trecut şi acum trebuie să o luăm de la capăt.

Aici e tot secretul, ca eu să-i conving că nu avem voie să ne mulţumim cu puţin. Să înţelegem ce am făcut bine de am ajuns să fim pe primul loc şi să continuăm cu aceeaşi modestie, aceeaşi stare de spirit, care ne-a caracterizat şi ne-a făcut să fim nişte luptători.

Trebuie să muncim ca o echipă, valoarea jucătorilor să se pună în slujba echipei, să nu iasă ei în evidenţă, ci echipa. Când am reuşit să îi conving şi au reuşit să se convingă să trimită unul celuilalt acest mesaj, eu cred că am fost destul de puternici. Nu întâmplător suntem pe primul loc”, a afirmat el.

Ce spune Ioan Ovidiu Sabău despre meciul cu Universitatea Craiova

“Cu Craiova va fi greu, foarte greu. Ei vin după o perioadă destul de grea. Rămân o echipă competitivă, în care s-a investit, cu un antrenor foarte bine pregătit, cu jucători care, dacă sunt lăsaţi şi prind încredere, pot să facă diferenţa.

Mitriţă e un jucător în formă în momentul de faţă, s-a întors la echipa naţională. Trebuie să pregătim foarte bine meciul, să le acordăm atenţie atât cât trebuie. În acelaşi timp, noi trebuie să avem încredere în ce suntem capabili să facem, în calităţile noastre”, a adăugat el.

Universitatea Cluj a încheiat transferurile

Tehnicianul a menţionat că echipa sa avea nevoie de Răzvan Oaidă şi Artur Miranian, ultimii doi jucători transferaţi.

“Oaidă e un câştig pentru noi, dar trebuie să îl aducem la un ritm bun de joc. Aveam nevoie de aceste transferuri. Am mai spus că anul trecut am făcut eu, în primul rând, nişte greşeli, pentru că m-am lăsat descoperit şi această echipă a rămas în 7-8 jucători.

Atunci când a fost greu, când aveam nevoie de concurenţă, să mai schimb ceva jucători, nu aveam pe cine. Şi atunci am avut de suferit, am ratat nişte obiective. Anul acesta ai nevoie de jucători şi ca să crească intensitatea antrenamentelor, ritmul, concurenţa.

Atunci când anumiţi jucători nu mai sunt într-o formă aşa de bună, să poată fi înlocuiţi, dar la acelaşi nivel. Da, aceştia sunt ultimii doi jucători care sosesc. Am încheiat (n.r. – campania de transferuri).

Eventual dacă mai găsim jucători tineri, să îi aducem şi să îi integrăm uşor-uşor, dar ca jucători de bază, ne oprim la cele două transferuri şi vedem până în iarnă dacă va mai fi nevoie. Nu mi-aş dori să mai aduc, dar să vedem”, a mai spus el.

Echipa de fotbal Universitatea Cluj întâlneşte formaţia Universitatea Craiova, duminică, de la ora 21:30, pe Cluj Arena din Cluj Napoca, într-o partidă contând pentru etapa a 10-a a Superligii.


Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.

Sursa

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
191
SONDAJUL SĂPTĂMÂNII

Ar trebui sa retrogradeze Dinamo?

Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi

DIN CE JUDEȚ ESTI? FII CORESPONDENT DINSPORT.RO


Ești pasionat de sport și ai talent la scris? Alătură-te echipei noastre!


Creeză acum un cont de CORESPONDENT, accesand meniul si selectând CONTUL MEU. Imediat dupa inregistrare, poti publica știri simplu si rapid.


CLICK AICI PENTRU A TE ÎNREGISTRA

This will close in 12 seconds

Inchide