-
Premier League: Tottenham – Burnley, sâmbătă, 17:00, DGS 1
-
SuperLiga: FCSB – CFR Cluj, sâmbătă, 20:00, DGS 1
Petrila a deschis scorul pentru Rapid, dar dubla semnată de Debeljuh și golul reușit de Alimi i-a făcut pe covăsneni să conducă cu scorul de 3-1 la pauză.
Ulterior, Rapid a beneficiat de un penalty, dar Niczuly a rămas pe mijloc și a apărat execuția lui Rrahmani. Giuleștenii au punctat prin Burmaz câteva minute mai târziu, dar n-a fost suficient pentru a obține cel puțin un punct.
Roland Niczuly: ”L-am analizat pe Rrahmani de dimineață, la ședința cu antrenorul de portari. Am decis să stau pe mijloc”
Prezent la flash-interviu, portarul gazdelor a oferit primele reacții și a dezvăluit cum a reușit să apere penalty-ul executat de atacantul din Kosovo.
Ulterior, Niczuly a dezvăluit că echipa și-a îndeplinit obiectivul, iar acesta este mulțumit și pentru faptul că au putut să-i facă pe suporteri fericiți.
”A fost un meci frumos, oamenii au avut ce vedea. Ne-am pregătit foarte bine pentru Rrahmani, l-am analizat de dimineață, la ședința cu antrenorul de portari. Am decis să stau pe mijloc.
Nu analizăm doar ultimul penalty executat de jucător. Ne uităm dacă are cel puțin 10 penalty-uri bătute, așa că am decis să rămân pe mijloc și a fost o decizie bună, întrucât puteau să revină în joc.
Suntem mulțumiți, voiam să ne atingem punctajul maxim obținut în play-off. Acum trei ani parcă am obținut 18 puncte. Dacă Farul nu câștiga cu Craiova, mai avem șansa să ajungem pe locul 4. Ne pare bine că ne-am luat adio în stil mare de la suporteri și că le-am oferit o victorie.
Când am intrat în play-off, principalul obiectiv a fost să nu ne clasăm pe ultimul loc și am reușit acest lucru”, a declarat Roland Niczuly după Sepsi – Rapid 3-2.
VIDEO cu rezumatul meciului Sepsi Sfântu Gheorghe – Rapid 3-2
Etichete: sepsi – rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFarul – Oțelul, LIVE VIDEO, de la 20:30, Digi Sport 1. Gică Hagi și Dorinel Munteanu încă speră la play-off
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăBayern Munchen – Augsburg, LIVE VIDEO, 21:30, Digi Sport 2. Bavarezii se pot distanța la 8 puncte în fruntea clasamentului
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSepsi – Gloria Buzău Live Video, 17:30, Digi Sport 1. Covăsnenii vor să profite de eșecul FCSB-ului
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăComunicatul Federației din Kosovo, după tragerea la sorți din Liga Națiunilor
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login