-
Premier League: Chelsea – Arsenal, duminică, 18:30, DGS 1
-
SuperLiga: ‘U’ Cluj – FCSB, duminică, 21:00, DGS 1
Astfel, giuleștenii au reușit să urce provizoriu pe loc de play-off (5), după ce au început sezonul foarte rău cu Neil Lennon pe bancă. Meciul cu arădenii a fost unul tensionat, iar Clinton N’Jie a oferit un moment neașteptat.
Marius Șumudică, reacție la fel de rece ca privirea lui Clinton N’Jie
Camerunezul care a ajuns în Giulești special la insistențele lui Marius Șumudică și-a sfidat antrenorul, după ce a fost scos de pe teren în minutul 65 (momentul în VIDEO de mai jos). I-a aruncat o privire lungă, apoi nu a dat mâna cu el pe margine, ci s-a dus direct pe bancă.
“Nici nu mă interesează cine e supărat. Ce să le zic atunci celor care nu joacă? Orice aș face la Rapid, apar fel și fel de discuții, de ce iese unul, de ce intră altul. Nu mi-a spus nimic.
Cu Șumudică e greu! Astea sunt problemele noastre, de bucătărie internă, și n-o să le fac publice niciodată. E un jucător util echipei, care a crescut de la meci la meci și ne va ajuta în meciurile viitoare”, a declarat antrenorul Rapidului.
Marius Șumudică, despre locul pe care a ajuns Rapid în SuperLigă
De asemenea, Șumudică a comentat și faptul că a reușit s-o aducă pe Rapid în prima parte a clasamentului.
“Nu trebuie să facem nuntă acum că am ajuns pe loc de play-off. Cred că avem 10-0 golaveraj în ultimele meciuri, înseamnă mult. Cred că am dominat categoric. Am făcut un joc aproape perfect. Mă bucur, creștem de la joc la joc, parametrii fizici mi-au venit acum, sunt ok față de meciurile anterioare.
Dar încă n-am realizat nimic, obiectivul e să ne calificăm în play-off și trebuie să facem cel puțin 20 de puncte până la sfârșit.
Dacă îmi spunea cineva, când am preluat echipa, că voi depăși Oțelul în așa scurt timp, și FCSB, chiar dacă mai are meciuri de disputat, că suntem la unul-două puncte de CFR, Dinamo și Craiova, nu credeam”, a declarat Șumudică.
VIDEO cu rezumatul meciului Rapid – UTA 2-0:
Etichete: marius sumudica , clinton n’jie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmăCâștigătorul Balonului de Aur a ales între Messi și Cristiano Ronaldo: ”E cel mai bun din istorie!”
SuperLiga: FC Botoșani – FCSB, joi, 20:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, joi, 22:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmăDupă Guardiola, urmează Haaland! Oferta uriașă pregătită de City pentru ”mașina de goluri”
SuperLiga: FC Botoșani – FCSB, joi, 20:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, joi, 22:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmăReacția tranșantă a lui Gică Hagi după ce a fost întrebat despre ”nebunia” din România – Kosovo
SuperLiga: FC Botoșani – FCSB, joi, 20:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, joi, 22:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmăDennis Man, la Bayern Munchen pentru 30.000.000 €? Adrian Mutu a dat verdictul: ”Sane nu joacă. Eu am fost primul”
SuperLiga: FC Botoșani – FCSB, joi, 20:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, joi, 22:00,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login