Ungurii nu au putut digera prea ușor eșecul la scor în fața unei echipe care era văzută drept victimă sigur ținând cot de diferența dintre bugetele celor două cluburi care s-au înfruntat la dbutul în competiie.
Neuitând să precizeze că ambele echipe au câte o participare europeană înaintea celei din acest sezon, jurnaliștii de la Nemzeti Sport au analizat jocul dintr-o perspectivă greu de închipuit.
Supărați rău după înfrângere
Deși inclusiv statisticile meciului confirmă superioritatea hunedorenilor, magharii nu au vrut să accepte adevărul și au arătat cu degetul și spre centralul norvegian ale cărui decizii au fost considerate a fi în favoarea echipei noastre.
“Corvinul a înșelat fotbalul ori de câte ori a putut, iar arbitrul Aslam Muhammad Usman s-a dovedit a fi partener în asta. Dar să nu fim nedrepți, Paks era la ani lumină de cea mai bună formă.
Bálint Szabó a primit cartonaș galben după unul dintre tackleurile sale, arbitrul a mers la VAR să se uite la incident, apoi l-a eliminat pe jucătorul de la Paks, pentru ca apoi Corvinul să mai marcheze de încă două ori.
Acum se poate spune cu mare certitudine: calificarea s-a decis”, a fost descrirea partidei făcută de cei de la Nemzeti Sport.
S-au luat de arbitraj
Maghiarii consideră că momentul psihologic al meciului s-a consumat în prima repriză, atunci când oamenii lui Florin Maxim aveau doar un singur gol avantaj pe tabelă, iar cei de la Paksi au cerut o lovitură de la 11m, care în cele din urmă nu a fost acordată.
Și au comparat decizia luată în acest meci cu cea pentru care a optat centralul neamț Felix Zwayer la semifinala Euro 2024 dintre Olanda și Angalia, atunci când după analiza VAR a dictat penalty pentru englezi la un fault asura lui Harry Kane.
“Cei din sala VAR au putut cu siguranță să ofere o explicație pentru decizie, deși în același timp la o fază similară s-a acordat un penalty în Campionatul European. Acum nu a mai fost cazul.
Apoi, deja în prelungirile primei reprize, Marius Lupu a marcat al doilea gol al oaspeților, în fața lui Péter Szappanos, iar necazul părea considerabil”, au mai observat cei de la Nemzeti Sport.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 33 de minute în urmăCâștigătorul Balonului de Aur a ales între Messi și Cristiano Ronaldo: ”E cel mai bun din istorie!”
SuperLiga: FC Botoșani – FCSB, joi, 20:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, joi, 22:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 33 de minute în urmăDupă Guardiola, urmează Haaland! Oferta uriașă pregătită de City pentru ”mașina de goluri”
SuperLiga: FC Botoșani – FCSB, joi, 20:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, joi, 22:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 33 de minute în urmăReacția tranșantă a lui Gică Hagi după ce a fost întrebat despre ”nebunia” din România – Kosovo
SuperLiga: FC Botoșani – FCSB, joi, 20:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, joi, 22:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 33 de minute în urmăDennis Man, la Bayern Munchen pentru 30.000.000 €? Adrian Mutu a dat verdictul: ”Sane nu joacă. Eu am fost primul”
SuperLiga: FC Botoșani – FCSB, joi, 20:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, joi, 22:00,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login