-
UEFA Nations League: Serbia – Spania, joi, 21:45, DGS 1
-
Elite League U20: România – Germania, joi, 19:00, DGS 1
Brazilianul a evidențiat că dacă problemele nu se remediază, Cupa Mondială din 2030 ar trebui mutată.
Vinicius Jr: “Dacă se va mai întâmpla asta, data viitoare vom părăsi toți terenul”
“Sper că Spania poate evolua și înțelege cât de grav este să insulți pe cineva din cauza culorii pielii.
Până în 2030 este suficient timp ca lucrurile să se schimbe. Dacă până atunci nu se schimbă nimic, cred ca va trebui să se mute locația Campionatului Mondial.
Dacă jucătorul nu se simte confortabil și în siguranță într-o țară, atunci lucrurile devin complicate. Îmi place să joc la Real Madrid, îmi place Spania. Am cele mai bune condiții pentru a trăi cu familia mea. Sper ca lucrurile să evolueze, dar pot evolua și mai mult până în 2030″, a evidețiat fotbalistul într-un interviu pentru CNN.
În luna martie a acestui an, înaintea returului dintre Atletico Madrid și Inter din optimile Champions League, fanii madrileni nu au uitat de rivalitatea cu „Galacticii” și au avut mai multe scandări rasiste la adresa lui Vinicius Junior.
”Ole, ole, Vinicius, cimpanzeul!”, au scandat ultrașii lui Atletico Madrid.
La 24 de ore de la meciul din Champions League, Vinicius Junior a reacționat pe rețelele sociale. Brazilianul de la Real Madrid le-a transmis un mesaj celor de la UEFA în care a cerut pedepse pentru cei responsabili.
”Champions League, UEFA, sper că v-ați gândit deja la pedeapsa lor. Este o realitate tristă că aceste lucruri se întâmplă chiar și la meciurile unde nu sunt prezent”, a scris Vinicius Jr pe rețelele sociale.
Vinicius s-a emoționat la conferința de presă a meciului Spania – Brazilia
Naționala Spaniei și cea a Braziliei au disputat pe 26 martie un meci amical contra rasismului, pe stadionul ”Santiago Bernabeu”, scor final 3-3.
La conferința de presă a confruntării, Vinicius a izbucnit în lacrimi. Fotbalistul brazilian a fost ”asaltat” cu întrebări despre rasism, iar în timp ce vorbea despre marea sa problemă, nu și-a mai putut stăpâni emoțiile.
“E trist să primesc atât de multe insulte. E un lucru care se întâmplă în fiecare meci, nu numai în Spania, ci în toată lumea. I s-a întâmplat și tatălui meu. Eu vreau să lupt împotriva rasismului pentru ca în viitor nimeni să nu mai treacă prin așa ceva.
Există mult rasism și nu numai în Spania, însă tot mai mulți oameni și-au manifestat susținerea față de mine. Sper ca în viitor să devină din ce în ce mai rare cazurile de rasism. Ce mă frustrează cel mai tare este faptul că rasismul nu este pedepsit, iar cei care fac asta nu pățesc nimic.
Să joci fotbal este important, dar lupta împotriva rasismului este și ea foarte importantă. Mi-aș dori doar să joc fotbal.”, a declarat Vinicius, citat de Marca.
VIDEO Rezumat meciul amical împotriva rasismului dintre Spania și Brazilia, scor 3-3
Etichete: cupa mondiala , vinicius junior , vinicius rasism
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 59 de minute în urmăJackpot! Ce prime primesc jucătorii lui FC Botoșani, după ce au ”îngenunchiat-o” pe FCSB
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 59 de minute în urmăSpecialiștii s-au pronunțat rapid, după acuzațiile făcute de Ștefan Târnovanu: nu s-a respectat regulamentul în Botoșani – FCSB!
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 59 de minute în urmăS-a aflat! Cuvintele care i-au fost spuse lui Cristiano Ronaldo, înainte de startul negocierilor pentru revenirea în Europa
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 60 de minute în urmăCele trei echipe pe care Florin Prunea nu le vrea pentru România în preliminariile CM 2026
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login