Mai exact, Marin, prin cele două reușite cu care a devenit cel mai bun marcator la EURO sub tricolor, la egalitate cu Bogdan Stancu, s-a aflat în top 3 în două clasamente: al forței șutului cu care s-a marcat un gol și al distanței de la care s-a marcat.
Răzvan Marin, peste fotbaliși din top 5 campionate
Răzvan Marin a marcat două goluri la EURO 2024, în victoria cu Ucraina, scor 3-0, dar și în egalul cu Slovacia, 1-1, de la 11 metri. Cu aceste reușite, mijlocașul care va rămâne la Cagliari stagiunea viitoare, club de care aparține, a devenit cel mai bun marcator român de la un Campionat European, la egalitate cu Bogdan Stancu.
Prin golul marcat contra Ucrainei, Răzvan Marin a intrat în top 3 în două clasamente: al vitezei cu care s-a deplasat mingea trimisă din piciorul său spre poartă (locul 2, 125.15 km/h) și al distanței de la care a marcat (locul 3, 24,99 metri).
De asemenea, reușita de la punctul cu var în poarta slovacilor este pe locul 4 în clasamentul privind viteza pe care mingea a prins-o spre poartă, cu 116,77 km/h.
În aceste clasamente (VEZI FOTO), fotbalistul român a reușit, prin execuțiile sale, să depășească nume precum Hakan Calhanoglu, renumit pentru stilul său de lovire a mingii, dar și Youri Tielemans, fotbalistul care a marcat primul gol al Belgiei cu România, în minutul 2.
Mai departe, după cum se poate observa, un alt român a prins top 10 al clasamentului privind forța șutului, Nicolae Stanciu. ”Ghiuleaua” trimisă de căpitanul ”tricolorilor” în poarta lui Andriy Lunin, în primul meci din faza grupelor, s-a clasat pe 6, cu aproape 116 km/h. Golul a fost reușit de la aproximativ 21 de metri (locul 9).
Datele respective au fost colectate prin ajutorul tehnologiei din mingile de joc, Connected Ball, despre care șeful arbitrilor UEFA, Roberto Rosetti, a vorbit în cadrul unui seminar înainte de începerea turneului.
Răzvan Marin, în pericol pentru meciul cu Olanda?
Vineri, 28 iunie, fotbalistul nu s-a antrenat cu coechiperii săi pe ”Akon Arena”, în Wurzburg, ci a preferat să rămână la hotel pentru refacere, acuzând dureri musculare în urma încărcăturii din cele trei meciuri din faza grupelor.
De altfel, așa cum iAMsport.ro a scris înainte de meciul cu ”diavolii”, pierdut cu 0-2, fotbalistul s-a pregătit cu benzi kinesiologice la genunchiul drept. Cu Ucraina, când ”tricolorii” s-au impus cu 3-0, jucătorul a evoluat cu geninchiul înfășurat, dar, chiar și în aceste condiții, a alergat cel mai mult de pe teren, aproximativ 12 kilometri.
Este, însă, de așteptat ca Răzvan Marin să fie titular cu Olanda, așa ca în precedentele trei partide. În mare, este anticipat că Edi Iordănescu va miza pe aceiași jucători.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăFarul – Oțelul, LIVE VIDEO, de la 20:30, Digi Sport 1. Gică Hagi și Dorinel Munteanu încă speră la play-off
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăBayern Munchen – Augsburg, LIVE VIDEO, 21:30, Digi Sport 2. Bavarezii se pot distanța la 8 puncte în fruntea clasamentului
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăSepsi – Gloria Buzău Live Video, 17:30, Digi Sport 1. Covăsnenii vor să profite de eșecul FCSB-ului
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăComunicatul Federației din Kosovo, după tragerea la sorți din Liga Națiunilor
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login