-
SuperLiga: Univ. Craiova – Dinamo, duminică, 20:30, DGS 1
-
SuperLiga: Botoșani – CFR Cluj, duminică, 16:00, DGS 1
Deși a condus cu scorul de 1-0 prin golul marcat de Ricardo Matos în minutul 35, Gloria Buzău a fost întoarsă de trupa lui Ioan Ovidiu Sabău. Clujenii au primit două penalty-uri în minutele 84 și 90+2, ambele cu intervenția VAR, iar Dan Nistor a reușit să le transforme pe ambele.
Discurs dur al lui Budescu după Universitatea Cluj – Gloria Buzău 2-1
Prezent la flash-interviu, Constantin Budescu a fost extrem de dezamăgit de deciziile luate de arbitrul George Cătălin Roman, care a dictat două lovituri de pedeapsă în favoarea ”Șepcilor roșii”. Veteranul Gloriei Buzău a avut un discurs și a transmis că echipa sa a fost furată.
”Da, este frustrant, dar nu avem ce face. Am venit aici, ne-am chinuit, am alergat degeaba, am mers atâta drum și ne-a fost luat un punct. Nu știu dacă puteau să ne dea gol din altceva decât din penalty, din ce am înțeles discutabile. Unul n-a fost deloc.
Suntem obișnuiți, să zic așa. Probabil suntem echipă mică, U Cluj e de tradiție, se bate la primul loc și poate a zis să-i mențină acolo. Trebuie să se gândească arbitrii că își bat joc de cei care fac eforturi să susțină această echipă. Am venit cu autocarul, unii cu avionul, ne-am plătit biletele ca să fim mai odihniți, iar ei vin și arbitrează de maniera asta, cu tot cu VAR.
Dacă nu aveam VAR-ul și dădeai fără, nu se punea așa… Te uiți, verifici, și tot dai… N-am văzut fazele, mi s-a spus în vestiar că sunt telefoanele pline de mesaje. Le-au zis zeci de oameni din fotbal că nu se poate așa ceva, nici pe vremea când juca dânsul (n.r.-Eugen Neagoe) nu se dădea așa ceva.
Trebuie să obținem puncte. La Buzău nu iese nimeni să vorbească, ce zic, ‘hai să-i furăm și p-ăștia un pic’, nu zice nimeni nimic. E viciere de rezultat, din punctul meu de vedere. Am vrut să ies afară, am jucat câțiva ani fotbal și îți bați joc de mine așa? Dacă mă iei la mișto, nu mai are rost să stau pe teren.
A zis că o să-mi dea galben și am considerat că nici galben nu merita acest arbitru să-mi dea, așa că am preferat să stau în teren.
Ultimul loc, da, dar dacă vă uitați pe ce am jucat în ultimul timp… Dacă vedeți ce penalty trebuia să avem noi la UTA… O nesimțire pe față, l-au pus pe acest arbitru care nu avea multe așa multe meciuri în Liga 1. El a venit și a verificat, putea să nu dea. Dacă asta a vrut să dea, asta a dat.
E foarte greu. La ce am pățit în această seară, ne așteaptă vremuri grele. Trebuie să ne obișnuim și să încercăm să ne salvăm de la retrogradare”, a declarat Constantin Budescu.
În urma acestui rezultat, Gloria Buzău a rămas pe ultimul loc în campionat, cu 16 puncte în 22 de etape. De partea cealaltă, Universitatea Cluj a devenit lider, cu 40 de puncte, două peste a doua clasată FCSB.
VIDEO cu declarațiile lui Budescu:
VIDEO rezumat U Cluj – Gloria Buzău 2-1:
Etichete: constantin budescu , u cluj gloria buzau
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 12 minute în urmăGetafe – Barcelona 1-1. Pas greșit făcut de catalani, după ce au avut avantaj pe tabelă
SuperLiga: Univ. Craiova – Dinamo, duminică, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – CFR Cluj,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 12 minute în urmăFrancezii nu au niciun dubiu în legătură cu Drăgușin! PSG ar oferi 50.000.000 € pentru transfer și 7,5 milioane salariu
SuperLiga: Univ. Craiova – Dinamo, duminică, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – CFR Cluj,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 12 minute în urmă”Oferta de 35.000.000 € a fost acceptată!”. Dennis Man, tot mai aproape de transfer
SuperLiga: Univ. Craiova – Dinamo, duminică, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – CFR Cluj,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 12 minute în urmă”Ori pleacă Balotelli, ori Vieira”. Anunțul italienilor: unul dintre ei e OUT de la Genoa!
SuperLiga: Univ. Craiova – Dinamo, duminică, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – CFR Cluj,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login