Connect with us

Alte Sporturi

„Nimic nu e imposibil” Reacţia lui Valeriu Iftime, după ce FC Botoşani a învins-o pe FCSB cu un gol marcat în prelungiri!

„E imposibil să bați lovitură de acolo”

Portarul celor de la FCSB susţine că Sebastian Colţescu a pus zidul roş-albaştrilor la 12 metri de locul în care Mitrov a executat. Târnovanu spune că mingea trimisă de jucătorul celor de la FC Botoşani nu ar fi putut să ia înălţime şi să coboare, dacă distanţa dintre locul execuţiei şi zid s-ar fi respectat:

„Un meci slab făcut de noi. Nu am fost proaspeți , după minutul 60, 70 am fost foarte moi, nu ne-am mai creat ocazii. Puteam marca. Malcom a avut acea ocazie mare. Dacă noi nu am reușit să marcăm au facut-o ei.

Țin să menționez, zidul a fost la 12 metri. Este imposibil să bați lovitură de acolo, de pe 16-17 metri și mingea să pice la nivelul acesta. Dacă mai dă la zid de 9 și 15, jos pălăria, i-ar fi dat mingea în cap.

Nu am avut bancă de rezerve, nu prea a avut cine să intre, au fost foarte mulți copii, dar nu căutăm scuze. Dacă câștigam meciul alta era situația duminică cu Slobozia, dar cu siguranță ne va aștepta un meci greu”, a declarat Ştefan Târnovanu, la digisport.ro.

FC Botoşani – FCSB 1-0

FC Botoşani a învins, joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Ligii 1. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului.

Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători importanţi. În ciuda vremii, meciul a fost unul frumos, cu multe faze de poartă de ambele părţi. După ce Eduard Florescu l-a încercat pe Târnovanu în minutul 11, cu un şut uşor, apoi Anestis a respins şutul lui Bîrligea, din minutul 28. Un minut mai târziu. Chică-Roşă a profitat de o greşeală a lui Mihai Popescu, l-a driblat pe Târnovanu, dar a trimis pe lângă poartă. În partea secundă, Bîrligea şi Edjouma au avut ocazii, înainte ca Luis Phelipe să lovească bara, în minutul 67. Ştefănescu a trimis şi el periculos, în minutul 70, iar replica gazdelor a venit prin Miron, însă golul acestuia a fost anulat pentru ofsaid, în minutul 80.

Zoran Mitrov le-a adus victoria moldovenilor cu un gol dintr-o lovitură liberă

Târnovanu a respins la Ongenda, în minutul 84, dar gazdele au avut ultimul cuvânt. Moldovenii au primit o lovitură liberă după un efort al lui Friday Adams, iar Zoran Mitrov a executat excelent şi l-a învins pe goalkeeperul oaspeţilor. FC Botoşani a reuşit a treia victorie stagională şi prima de pe teren propriu, în istorie, cu FCSB, urcând pe locul 14 cu 16 puncte. FCSB are 24 de puncte şi este pe locul 6.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
[ays_poll id="2"]
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi