Nicolae Stanciu este cu gândul la World Cup 2026 după România – Lituania 3-1. Căpitanul echipei naționale a vorbit deschis, la interviul de la finalul partidei.
Partida dintre România și Lituania s-a încheiat cu scorul de 3-1. Meciul de pe stadionul „Steaua” a fost în format LIVE TEXT pe AS.ro.
Nicolae Stanciu, cu gândul la World Cup 2026 după România – Lituania 3-1
După meci, Nicolae Stanciu a vorbit despre rezultatele echipei naționale din luna septembrie, dar și despre visul jucătorilor, acela de a participa la World Cup 2026, competiție care va fi transmisă, în exclusivitate, de Antena.
„Cele 3 puncte sunt importante, chiar dacă, poate jocul nu a fost unul așa de frumos. Nici nu cred că putea să fie, la cum a fost starea gazonului.
Ne-am îndeplinit obiectivul, așa cum am spus la început, încercăm să asimilăm repede ce vrea mister de la noi. Au fost 2 meciuri dificile, am reușit să marcăm 6 goluri, am primit doar 1, este bine.
Ne vom pregăti bine la echipele de club pentru a veni pregătiți și în luna octombrie. Dacă vom veni la fel și atunci, lucrurile se vor așeza.
Chiar dacă a fost o săptămână cu domnul Lucescu, ne-a dat informații, ne-a dat sfaturi. La experiența pe care o are și la cum vede fotbalul, trebuie doar să asculți. Ne bucurăm că este cu noi, ne bucurăm că la redebutul său i-am oferit 2 victorii.
Trebuie să avem grijă de noi și în octombrie să venim cu acea stare de spririt și să fim pregătiți.
(n.r. L-ai depășit pe Cristi Chivu la numărul de selecții) Nu am venit niciodată la națională pentru a bifa o convocare, mereu am dat totul. Nu mă interesează aceste statistici, dar e frumos.
Familia știe cât de mult am suferit de când am venit prima dată aici. Acum este ceva frumos, în ultimii 2 ani am clădit ceva frumos, fanii s-au apropiat mai mult de noi. Atât eu și colegii mei am fi de acord dacă am putea juca doar pentru echipa națională.
Ne dorim să facem suporterii mândri și să ducem România cât mai sus.
Suntem pe un drum bun, mai avem de muncă. Campania de la EURO și acest început de ajută mult. Visăm (n.r. la Cupa Mondială), e clar. Pare un vis acum, nu am mai fost din 1998 acolo, dar toți suntem încrezători.
De fiecare dată când ne vedem vorbim între noi de acest lucru, ne băgăm în cap că acolo vrem să ajungem. Facem tot posibilul pentru a ne atinge obiectivul”,a spus Nicolae Stanciu, în exclusivitate pentru Antena Sport.
Momentul în care tot stadionul Ghencea a amuţit!
Momentul în care tot stadionul Ghencea a amuţit a avut loc înainte de startul partidei România – Lituania. S-a ţinut un moment de reculegere în memoria lui Christoph Daum şi nu s-a auzit niciun sunet.
Christoph Daum s-a stins din viaţă la 70 de ani. Fostul selecţioner al României a decedat la finalul lunii august, din pricina cancerului.
Jucătorii, staff-urile şi suporterii l-au comemorat cum se cuvine pe fostul selecţioner al României. Momente de reculegere în memoria lui Daum s-au ţinut şi la meciurile din Liga 1 după decesul fostului antrenor german.
”Christoph Daum, fost selecționer al echipei naționale a României în perioda 2016-207, a încetat din viață, la vârsta de 70 de ani, după o lungă și grea suferință.
În semn de omagiu, Liga Profesionistă de Fotbal a hotărât ca toate meciurile rămase de disputat ale etapei a 7-a din SuperLiga României să fie precedate de un moment de reculegere.
Sincere condoleanțe familiei greu încercate!”, transmitea LPF, într-un comunicat publicat pe site-ul oficial.
Citește și:
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăIoan Varga a spus care este situația lui Dan Petrescu la CFR Cluj. Avertismentul lansat
SuperLiga: FC Botoșani – FCSB, joi, 20:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, joi, 22:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRomânia, umilită, cu opt zile înaintea debutului la Campionatul European!
SuperLiga: FC Botoșani – FCSB, joi, 20:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, joi, 22:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFC Botoșani – FCSB 0-0, ACUM, la Digi Sport 1. Ratări uriașe la ambele porți
21.11.2024, 20:31 SuperLiga: FC Botoșani – FCSB, joi, 20:00, DGS 1 Media: Fotbal Club,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSperietură mare pentru Dorin Rotariu: s-a sufocat pe teren și a ajuns la spital din cauza durerilor în piept! Ce i-au spus medicii
SuperLiga: FC Botoșani – FCSB, joi, 20:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, joi, 22:00,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login