Sunt la spital și o să mă opereze. Doar tibia e fracturată. Îmi va pune o tijă și niște șuruburi. Poate în 3-4 săptămâni voi putea pune piciorul în pământ”, a declarat Daniel Şchiopu, conform gsp.ro.
Reprezentanţii cluburilor din România, la cursul pentru director sportiv
FRF a anunţat că reprezentanţii cluburilor din prima ligă, patru de la grupări din Liga 2 şi cinci foşti internaţionali participă, în perioada 19 martie – 28 noiembrie, la cursul pentru Director Sportiv. Cursul de Director sportiv va fi un program intensiv structurat în nouă module de lucru (cinci module în format fizic – de câte trei zile – şi patru în format online). Formarea va fi organizată şi în 2025 şi în 2026, iar prima sesiune de cursuri va avea loc între 19 şi 21 martie.
Ionuţ Luţu se pregăteşte să devină director sportiv la FCSB. Fostul internaţional a fost admins la cursurile pentru director sportiv, acolo unde va participa alături de alţi foşti jucători, printre care Claudiu Keşeru, Cosmin Moţi, Gabriel Tamaş şi Daniel Niculae.
Temele studiate în cadrul cursului vor include atât noţiuni introductive despre rolul şi responsabilităţile directorului sportiv, dar şi aspecte care ţin de management, leadership, viziune fotbalistică şi date, inovare şi tehnologie. În această perioadă, s-a zvonit că Gabi Tamaş ar fi pe lista lui Dinamo, pentru postul de director sportiv. „Câinii” au rămas fără un oficial pe acest post, după plecarea lui Gabi Bădău.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDorit de Pep Guardiola ca înlocuitor pentru Rodri, fotbalistul de 50.000.000 € a luat decizia și a comunicat-o
Nations League: Italia – Belgia, joi, 21:45, DGS 1 Nations League: Israel – Franța,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăN-au stat la discuții și au suspendat-o pe viață, după apariția unui clip pe internet! Primele reacții și decizia luată
Nations League: Italia – Belgia, joi, 21:45, DGS 1 Nations League: Israel – Franța,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăJaqueline Cristian, eliminată în turul doi al turneului de la Wuhan. Înfrângere în fața favoritei numărul 5
Nations League: Italia – Belgia, joi, 21:45, DGS 1 Nations League: Israel – Franța,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmă”Îmi vine să plâng de rușine”. Momentul din urmă cu 29 de ani care l-a marcat pe Gică Craioveanu
Nations League: Italia – Belgia, joi, 21:45, DGS 1 Nations League: Israel – Franța,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login