-
Nations League: Italia – Belgia, joi, 21:45, DGS 1
-
Nations League: Israel – Franța, joi, 21:45, DGS 2
Forul care conduce fotbalul din Turcia a luat decizia severă după ce a apărut pe rețelele sociale un clip video interzis minorilor cu Elif Karaarslan.
Galerie Foto
Elif Karaarslan și Orhan Erdemir, suspendați pe viață
În respectiva înregistrare, Elif Karaarslan apare alături de Orhan Erdemir (61 de ani), și el angajat al Federației de Fotbal din Turcia, dar pe postul de observator.
Și în cazul său, decizia a fost la fel de aspră: suspendare pe viață, scrie The Sun.
Cei doi contestă decizia și susțin că materialul video nu este veridic, ci este un fals realizat cu inteligența artificială.
”Un clip video a fost publicat pe rețelele sociale, dar nu este original și a fost creat în totalitate de inteligența artificială. La o simplă analiză, se vede că imaginea nu este clară și că este editat”, a transmis avocatul arbitrei, potrivit Marca.
Elif Karaarslan a anunțat că își va căuta dreptatea în instanță: ”Mă așteaptă o bătălie lungă, dar voi reuși. Mă voi apăra până la moarte”.
Orhan Erdemir, fost arbitru FIFA între 1999 și 2002, s-a rezumat la a transmite: ”Cariera mea ca arbitru și observator, pe care am menținut-o cu mândrie de peste 30 de ani, fără vreo pată, a fost ruinată. Reputația mea în fața familiei și a prietenilor a fost distrusă”.
Elif Karaarslan a fost implicată încă din copilărie în fotbal. Inițial, a fost fotbalistă, la Beșiktaș, dar o accidentare i-a oprit ascensiunea și a forțat-o să-și continue cariera în arbitraj.
Etichete: elif karaarslan , orhan erdemir
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăBayer Leverkusen – Bayern Munchen 0-2. Bavarezii s-au calificat în finala Cupei! Tripla e și mai aproape
Cupa României: Dinamo – Universitatea Craiova, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: FC Bihor...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAntrenor pentru FCSB! Gigi Becali: ”Foarte mare! A jucat cu Adrian prin Italia”. Mutu a pronunțat imediat numele: ”Gata!”
Cupa României: Dinamo – Universitatea Craiova, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: FC Bihor...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAntrenor pentru FCSB! Gigi Becali: ”Foarte mare! A jucat cu Adrian prin Italia”. Mutu a pronunțat imediat numele: ”Gata!”
Cupa României: Dinamo – Universitatea Craiova, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: FC Bihor...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAudi F1, lovitură de imagine la Miami
Prin prisma faptului că are experiență în Formula E, acumulată între 2014 și 2021,...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login