-
SuperLiga: CFR – Farul, sâmbătă, 21:00, DGS 1
-
SuperLiga: Universitatea Craiova – Sepsi, sâmbătă, 21:00, DGS 1
”Farmaciștii” au ajuns, în acest sezon, la 50 de meciuri la rând, în toate competițiile, fără înfrângere.
Cele mai importante campioane fără înfrângere, din primele ligi europene
În ultima etapă din Bundesliga, Leverkusen va încerca să scrie istorie cu un sezon fără eșec, în campionat, înainte de finalele din Europa League și din Cupa Germaniei, în care mai este angrenată.
Această performanță ar fi unică în fotbalul german, dar numeroase echipe au reușit deja să termine campionatul fără înfrângere, la nivel european.
Preston North End – 1888 – 1889
Prima campioană oficială neînvinsă, din Europa, a fost Preston North End, în 1889. ”Invincibilii” au reușit 18 victorii și 4 egaluri și au terminat campionatul de pe prima scenă a fotbalului englez fără înfrângere.
Benfica – 1972 – 1973
Stimulată de primul star portughez, Eusebio, Benfica a defilat spre titlul de campioană din 1973, cu 28 de victorii și două remize. Atacantul a obținut, de asemenea, ”Gheata de Aur” pentru cel mai bun marcator al Europei, cu 40 de goluri în campionat.
Steaua București – 1986 – 1989
Steaua București a deținut cea mai lungă serie, de meciuri fără înfrângere, la nivelul campionatelor din Europa, cu 104 jocuri în care nu au cunoscut eșecul, între 1986 și 1989. Foarte important de precizat este și faptul că Steaua București a cucerit, în această perioadă, Cupa Campionilor Europeni.
AC Milan – 1991 – 1992
În perioada de glorie a Serie A, plină de vedete, la acea vreme, AC Milan s-a remarcat în mod deosebit. Cu Franco Baresi și Paolo Maldini în apărare și cu trioul olandez format din Frank Rijkaard, Ruud Gullit și Marco van Basten, milanezii au dominat campionatul. Cu 22 de victorii și 12 remize, AC Milan a câștigat primul din cele trei campionate consecutive, de la acea vreme.
Ajax – 1994 – 1995
La doar trei ani după AC Milan, Frank Rijkaard a rămas neînvins și cu Ajax, în 1995. Cu numeroși alți jucători olandezi de excepție, precum Edwin van der Sar sau Patrick Kluivert, ”Lăncierii” au câștigat nu numai campionatul, ci și Liga Campionilor.
Arsenal – 2003 – 2004
“Invincibilii” au fost, probabil, cel mai proeminent exemplu de pe această listă. Cu Jens Lehmann în poartă și Thierry Henry în față, ”Tunarii” au atins apogeul erei Arsene Wenger în 2004. După 26 de victorii și 12 remize, clubul a primit trofeul Premier League în aur, printre alte distincții.
FC Porto – 2010 – 2011
Nicolas Otamendi, James Rodriguez sau Hulk au fost artizanii succesului pentru FC Porto, la finalul sezonului 2011. FC Porto a câștigat campionatul fără înfrângere și a câștigat și Europa League, în acel sezon. Hulk și partenerul de atac, Falcao, au marcat 74 de goluri în toate competițiile, în acea stagiune.
Juventus 2011 – 2012
Cu Gianluigi Buffon în poartă și Giorgio Chiellini, Andrea Barzagli și Leonardo Bonucci în apărare, Juventus avea toate atuurile pentru a împiedica atacurile adversarilor de la acea vreme. A primit doar 20 de goluri în 38 de meciuri, până la finalul sezonului, stagiune în care nu a conscut gustul înfângerii.
Etichete: bayer leverkusen , echipe campioane , campioane neinvinse , modele de urmat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 56 de minute în urmăJackpot! Ce prime primesc jucătorii lui FC Botoșani, după ce au ”îngenunchiat-o” pe FCSB
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 56 de minute în urmăSpecialiștii s-au pronunțat rapid, după acuzațiile făcute de Ștefan Târnovanu: nu s-a respectat regulamentul în Botoșani – FCSB!
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 56 de minute în urmăS-a aflat! Cuvintele care i-au fost spuse lui Cristiano Ronaldo, înainte de startul negocierilor pentru revenirea în Europa
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 57 de minute în urmăCele trei echipe pe care Florin Prunea nu le vrea pentru România în preliminariile CM 2026
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login