Mircea Lucescu a tras un semnal de alarmă pentru Rapid, după a şasea înfrângere a giuleştenilor din play-off. Rapid e ca şi ieşită din cursa pentru Europa.
Giuleştenii sunt pe 5 în play-off, cu 29 de puncte, doar cu unul mai mult decât Sepsi, care e pe locul 6. Echipele aflate pe locurile 2 şi 3 în Liga 1, Universitatea Craiova şi CFR Cluj, au 8 puncte peste Rapid. Farul, aflată pe 4 în play-off, are 6 puncte peste Rapid.
Mircea Lucescu, semnal de alarmă pentru Rapid: „E imposibil să câştigi aşa campionatul”! Sfatul pe care i l-a dat lui Dan Şucu!
„O echipă se construieşte greu. Nimeni nu este sigur de nicio investiţie care se face într-un jucător sau într-un grup de jucători.
Trebuie aceşti jucători să îi aduci în situaţia de a forma o echipă. Rapid a plecat pe un drum bun. Problema acum e şi de răbdare. O echipă se construieşte cărămidă cu cărămidă. De fiecare dată trebuie să adaugi ceva în plus.
Sunt jucători care anul ăsta au demonstrat că merită să joace la Rapid, sunt alţii care nu sunt de nivelul Rapidului şi trebuie să găsească o soluţie de a-i schimba. Cu siguranţă domnul Şucu va analiza foarte bine acest an, au fost momente extraordinare, ca întotdeauna în istoria Rapidului, au fost şi momente de o mare deziluzie.
Trebuie să ajungă, şi dânsul ştie ce trebuie să facă, să ajungă la o continuitate. Este imposibil să câştigi campionatul dacă ai momente formidabile şi pe urmă ai momente slabe”, a declarat Mircea Lucescu după Rapid – Universitatea Craiova 1-2.
Scene halucinante după Rapid – Universitatea Craiova 1-2! Iacob a sărit să îl bată pe un suporter! Reacţia lui după incident
Scene halucinante după Rapid – Universitatea Craiova 1-2! Paul Iacob a sărit să îl bată pe un suporter imediat după fluierul final.
La interviul de după meci, Paul Iacob a vorbit despre acel incident. El i-a cerut scuze suporterului.
Reclamă 4 / 0/3
„(n.r.: despre incidentul cu suporterul) Şi eu aş fi vrut să încep tot cu acel moment. Mi-am pierdut capul, vreau să îmi cer scuze acelui suporter şi suporterilor în general.
Vreau, dacă se poate, să discut cu acel suporter şi să îmi cer scuze faţă în faţă.
Am reacționat la nervi și nu trebuia să fac asta. După partidă eram foarte încărcat, cineva din tribună m-a înjurat foarte urât. Eu m-am dus spre el și nu trebuia să fac asta. Chiar dacă erau supărări, s-au adunat multe și la noi. Atâtea nereușite și meciuri în care nu reușim să câștigăm…
E foarte greu și pentru noi. Tocmai d-aia spun că am greșit. Sper să apuc să discut cu acel suporter și să îmi cer scuze față în față”, a declarat Paul Iacob pentru digisport.ro după meci.
Rapid – Universitatea Craiova 1-2. Oltenii au dat lovitura în prelungirile partidei şi au urcat pe locul 2 în play-off!
Rapid – Universitatea Craiova 1-2 a fost în format LIVE TEXT pe AS.ro de la ora 20:30. În urma acestei victorii, oltenii au urcat pe locul 2 în Liga 1. Oltenii au egalat-o la puncte pe CFR Cluj.
De partea cealaltă, giuleştenii nu au încă nicio victorie în play-off. „Alb-vişiniii” au un bilanţ catastrofal de la terminarea sezonului regular: un singur egal şi 6 înfrângeri!
Rapid: G. Ungureanu – Onea, P. Iacob, Săpunaru, Braun – Oaidă, Papeau, Kait – Krasniqi, Rrahmani, Funsho.
Rezerve: Drăghia, , Dr. Grigore, I. Cristea, Bădeascu, Hasani, Petrila, Emmers, C. Cîrjan, Burmaz, El Sawy.
Absenți Aioani, Hromada (accidentați)
Antrenor: Bogdan Lobonț
Universitatea Craiova: L. Popescu – Căpățână, Zajkov, Da Silva, Bancu – A. Crețu, Anzor – Baiaram, Houri, A. Ivan – Markovic
Rezerve: Lazar, Cîmpanu, Ndong, Vlădoiu,, Mitriță, Koljic, Bană, Danciu, Mateiu, Houri, Soiri, Blesa, Badelj, Gașpăr
Absenți: Screciu, Maldonado (accidentați)
Antrenor: Costel Gâlcă
Stadion: Giulești
Arbitru: Ovidiu Hațegan (Arad). A1: Mircea Grigoriu (Bucureşti), A2: Ovidiu Artene (Vaslui)
Arbitru VAR: Szabolcs Kovacs (Carei). Arbitru AVAR: Doru Lucaciu (Cluj-Napoca)
Citește și:
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 6 minute în urmăDavid Popovici, după ce a văzut cine a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale: “Nu sunt șocat!”
Champions League: Bayern – PSG, marți, 22:00, DGS 1 Champions League: Barcelona – Brest,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 7 minute în urmăUTA Arad – Universitatea Craiova 1-0, ACUM, Digi Sport 1. ”Bătrâna Doamnă” a deschis scorul!
25.11.2024, 20:29 Champions League: Bayern – PSG, marți, 22:00, DGS 1 Champions League: Barcelona...
De admin -
Alte Sporturi
/ 7 minute în urmăReacția lui Liviu Ciobotariu, după remiza cu Poli Iași
Champions League: Bayern – PSG, marți, 22:00, DGS 1 Champions League: Barcelona – Brest,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 7 minute în urmăVerdictul specialistului după golul ”fantomă” al lui Olaru. ”Nu sunt camere secrete, să terminăm cu astea!”
Champions League: Bayern – PSG, marți, 22:00, DGS 1 Champions League: Barcelona – Brest,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login