Connect with us

Alte Sporturi

Mircea Lucescu, la un pas să devină selecţionerul României! Răzvan Burleanu face totul pentru a se realiza mutarea bombă

Conform fanatik.ro, următorul nume uriaș de pe lista oficialilor FRF, pentru postul de selecționer, este Mircea Lucescu. Mihai Stoichiță s-a întâlnit deja cu „Il Luce”, iar sursa citată anterior anunță că ar fi 99% șanse ca acesta să preia naționala.

Mircea Lucescu a confirmat discuțiile purtate cu Mihai Stoichiță. Antrenorul în vârstă de 79 de ani a declarat că mereu a fost dispus să ajute naționala, dând astfel de înțeles că este dispus să revină pe banca „tricolorilor”.

„Il Luce” chiar a și glumit cu privire la acest fapt și a transmis că va stabili un record mondial, dat fiind faptul că ar putea reveni, după 38 de ani, pe banca „tricolorilor”.

„Este adevărat că am vorbit cu Stoichiță, am tot vorbit, cred că de vreo patru ori până acum. Ar fi fost bine să-l convingă pe Edi să rămână, dar…. Eu am fost mereu dispus să ajut. Voi stabili un record mondial. Nu cred să mai existe cineva care să se întoarcă după atâția ani la națională”, a declarat Mircea Lucescu, conform sursei citate anterior.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
[ays_poll id="2"]
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi