Connect with us

Alte Sporturi

Mihai Leu a revenit în circuit, după ce a fost la un pas de tragedie. ”Am visat secundă de secundă” + vizită la Corvinul

  • Media: Liga Digisport, luni, 19:00, DGS 1

  • Media: Digi Sport Special, luni, 21:00, DGS 1

Mihai Leu, la prima cursă din 2024: ”Pentru mine e deja o victorie”

Simpaticul sportiv a trecut prin momente delicate în prima parte a acestui an. Leu a ajuns de trei ori la spital, chiar și la Fundeni, din cauza unor complicații legate de cancerul la colon, care i-a fost depistat în 2014.

Galerie Foto

”Am încheiat cu bine etapa de la Reșița. Cu o mare bucurie în suflet. Au fost câteva luni lungi în care zilnic gândul meu era la revenirea în competiții.

Am visat secundă de secundă la acest moment, iar azi am reușit. Prima mea cursă din 2024. Nu am venit la Reșița cu un obiectiv anume, dar m-am simțit excelent. Cel mai bun timp al meu pe acest traseu era în 2018, când am terminat în 2:18,721.  Azi am fost mai rapid cu trei secunde. Totuși, nu a fost suficient să urc pe podiumul final, dar nici nu mai era nevoie.

Pentru mine e deja o victorie. O victorie pe care i-o dedic Annei, care m-a vegheat zi și noapte, fiului meu Marco pentru motivație, staffului medical, echipei mele tehnice, partenerilor care au fost alături de mine și nu în ultimul rând vouă care mi-ați transmis energia voastră pozitivă”, a fost mesajul postat de Leu, pe social media. 

Super-campionul Mihai Leu le-a vorbit băieţilor”

După cursa de la Reșița, Leu s-a dus luni la Hunedoara, acolo unde a fost invitat de către cei de la Corvinul. Campionul s-a dus la stadion la bordul mașinii sale de curse, îmbrăcat ca pentru competiții. 

Acolo a fost întâmpinat cu frenezie de către Florin Maxim și elevii săi. Mihai Leu le-a ținut un scurt speach fotbaliștilor, după care s-a fotografiat și cu singurul trofeu al Corvinului, Cupa României, așa cum se poate observa din galeria foto de mai sus.

”Corviniştii au avut parte, astăzi, de o vizită-surpriză înainte de antrenament! Super-campionul Mihai Leu le-a vorbit băieţilor înainte de meciul din primul tur preliminar al UEFA Europa League despre încredere, voinţă, ambiţie, perseverenţă şi luptă, dar şi despre alte ingrediente de care e nevoie pentru a te auto-depăşi în momente importante!

🏆🇷🇴 Primul campion mondial al României la box profesionist, de trei ori campion național la viteză în coastă și o dată campion absolut la raliuri, Mihai Leu le-a prezentat “corbilor albaştri” şi maşina cu care concurează, în acest an la Campionatul Naţional de Viteză în Coastă, ajungând cu ea chiar pe pista stadionului!

🙏 Mulţumim, Mihai, pentru sfaturi şi vizită! Sănătate maximă şi multă baftă în competiţii”, se arată în comunicatul postat pe Facebook de către cei de la Corvinul.

Etichete: florin maxim , mihai leu , mihai leu corvinul


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
[ays_poll id="2"]
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi