Connect with us

Alte Sporturi

McLaren, în cele din urmă! Explicaţiile lui Adrian Georgescu, după ce „The Max Factor” şi consistența lui Lando Norris au decis titlul la constructori

Acest fapt, cumulat cu faptul că Leclerc, la sfârșitul primului tur, urcase deja pe poziția a opta, amenința serios șansele McLaren la titlu.

Știți genul acela de tur pe care-l reușești odată din 20 de încercări la un joc pe calculator, când totul merge perfect și depășești pe bandă rulantă? Un astfel de tur a reușit monegascul.

Cu Sainz pe poziția secundă, Ferrari se afla astfel în poziția ciudată de a depinde, pentru câștigarea titlului, în cea mai mare măsură de pilotul pe care l-au pus pe liber în timpul acestui sezon.

McLaren, în cele din urmă!

Dar, deși mașinile roșii aveau o viteză mai mare cu 5 kilometri pe oră mai mare la sfârșitul liniei drepte decât monoposturile McLaren, pe secțiunile virajate nu puteau face față. Nici încercarea de undercut a lui Sainz la Norris nu a funcționat. Deși Leclerc a continuat să depășească și a ajuns pe ultima treaptă a podiumului, consistența lui Lando Norris a adus pentru McLaren primul titlu din 1998 încoace.

Dacă privim însă în urmă și luăm în calcul faptul că McLaren a avut în cam două treimi din sezon cea mai rapidă mașină, faptul că nu au izbutit să ia titlul la individual și că au fost la un pas să-l rateze pe cel la echipe înseamnă că au subperformat.

Dar despre cum a arătat acest sezon și ce l-a făcut să fie atât de disputat, în articolele următoare.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
[ays_poll id="2"]
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi