Connect with us

Alte Sporturi

Maria Sakkari a abandonat în primul tur de la US Open! Motivul pentru care nu a mai continuat duelul cu Wang Yafan

De cealaltă parte, Gabriela Ruse se va duela cu Julia Grabher, care se află pe poziția cu numărul 706, în clasamentul WTA. Julia este prezentă la Flusjing Meadows pentru că beneficiază de clasamentul protejat.

Cori Gauff, fericită după ce a auzit schimbarea radicală de la US Open 2024

Cori Gauff s-a declarat fericită după ce a auzit schimbarea importantă de la US Open 2024. Organizatorii au copiat modelul Wimbledon şi au ales să nu mai existe meciuri care să se întindă până la primele ore ale dimineţii.

„Cred că e o inițiativă bună. Dacă te impui într-un meci care se termină foarte târziu, s-ar putea ca întreg turneul să fie compromis, pentru că trebuie să recuperezi acele multe ore de nesomn. Cei care câștigau meciuri care se terminau spre dimineața aveau un dezavantaj enorm.

Eu nu am avut vreun meci care să se încheie foarte târziu, dar am fost și foarte norocoasă să nu fiu într-o astfel de situație. La noi, fetele, lucrurile nu sunt atât de complicate, pentru că jucăm maximum 3 seturi, dar la băieți partidele pot să dureze și 5 ore și acolo apar probleme mari. E bine că s-a luat o decizie care să ne protejeze”, a explicat campioana din 2023, citată de tennisupdodate.com.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
191
SONDAJUL SĂPTĂMÂNII

Ar trebui sa retrogradeze Dinamo?

Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi

DIN CE JUDEȚ ESTI? FII CORESPONDENT DINSPORT.RO


Ești pasionat de sport și ai talent la scris? Alătură-te echipei noastre!


Creeză acum un cont de CORESPONDENT, accesand meniul si selectând CONTUL MEU. Imediat dupa inregistrare, poti publica știri simplu si rapid.


CLICK AICI PENTRU A TE ÎNREGISTRA

This will close in 12 seconds

Inchide