Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
A venit și confirmarea! După ce CEO-ul lui Manchster United, Omar Berrada, și directorul de fotbal, Jason Wilcox, l-au recomandat pe Michael Carrick pentru postul de antrenor la Manchester United, clubul i-a făcut acum și o ofertă oficială.
Dacă o va accepta, lucru aproape sigur, Carrick va deveni manager permanent la United după ce a fost interimar în ultimele 4 luni.
Man United, ofertă concretă pentru Carrick
Conform NY Times, cei de la United i-au pus în față lui Carrick un contract până în 2028, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon. Deși negocierile abia au început, speranța la club este că toate detaliile vor fi puse la punct înainte de ultimul meci al sezonului pe propriul teren, contra lui Nottingham Forest.
Alături de Carrick vor continua și cei din staff-ul său, plus va fi adus un nou antrenor pentru fazele fixe. Acesta se pare că ar fi Andreas Georgson, cel care a mai fost la United în sezonul 2024/2025, însă în actuala stagiune s-a aflat la Tottenham, adus de către Thomas Frank vara trecută. El a rămas la Spurs și după plecarea antrenorului danez.
Michael Carrick a fost numit interimar la Manchester United în ianuarie, după demiterea lui Ruben Amorim. El a condus echipa până pe locul 3 în clasament și a fost chiar nominalizat pentru trofeul de „Managerul Sezonului”, deși a pregătit echipa în doar 15 meciuri. Carrick se luptă pentru acest trofeu cu Keith Andrews de la Brentford, Mikel Arteta de la Arsenal, Pep Guardiola de la Man City, Andoni Iraola de la Bournemouth și Regis Le Bris de la Sunderland.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 31 de minute în urmăK.O. în patru secunde! „Monstrul” de 2,04 metri și-a băgat în spital adversarul cu un singur pumn
SuperLiga: Universitatea Craiova – U Cluj, duminică, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – CFR...
De admin -
Alte Sporturi
/ 31 de minute în urmăEchipa lui Ianis Hagi a pierdut cu o echipă deja retrogradată, deși a condus! Ce notă a primit internaționalul român
SuperLiga: Universitatea Craiova – U Cluj, duminică, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – CFR...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăOprița, nervos pe situația de la Steaua : ”Doar doi jucători mai au contract! Nimeni nu știe nimic!”
SuperLiga: Csikszereda – FC Botoșani, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – CFR Cluj,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăAu schimbat portarul la ultima fază și s-au calificat după 20 de penalty-uri! Sunt la un meci de promovare
SuperLiga: Csikszereda – FC Botoșani, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – CFR Cluj,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login