Costel Gâlcă a transmis faptul că jucătorii de la Universitatea Craiova au avut o perioadă de pregătire dificilă, din cauza temperaturilor ridicate, dar și a timpului scurt pe care l-au avut la dispoziție, pentru cantonament.
„Nu va fi un meci ușor pentru noi, având în vedere timpul scurt pe care l-am avut la dispoziție. Sper să gestionăm foarte bine momentele de joc, să fim pragmatici și să venim acasă cu cele trei puncte. Antrenamentele au fost grele pentru băieți, pentru că au fost temperaturi ridicate.
Totul a fost mai greu, dar sper să arătăm bine la meciul de la Sibiu. Hermannstadt este o echipă organizată, care gestionează bine momentele de joc. Se organizează foarte repede pe faza defensivă și speculează acțiunile din atac.
Am avut ceva probleme și în pregătire, dar sper să pun cei mai în formă jucători la Sibiu. Sper să avem un randament bun, pentru că avem nevoie de aceste puncte. Tot ce e posibil, sper să nu fie doar un debut, sper să ajungă o constanță în campionat”, a spus Costel Gâlcă, la conferința de presă.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 48 de minute în urmăBocciu, prima reacție după ce Peluza Nord a fost părăsită de ultrașii de la Original
“Bocciu”, așa cum e cunoscut, a vorbit despre mutarea suporterilor din grupul Original, care...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 48 de minute în urmăBotoșani – Gloria Buzău 3-3, ACUM, pe iAMsport.ro. Spectacol total
Botoșani – Gloria Buzău 3-3, ACUM, pe iAMsport.ro. Duel în subsolul clasamentului Min. 90+1:...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 48 de minute în urmăDinamo, candidată la titlu? Fostul idol din Ștefan cel Mare e convins: “De ce să stricăm ce e bine?”
Dinamo ocupă locul trei după primele nouă meciuri în SuperLiga disputate în actuala stagiune,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 48 de minute în urmăS-a marcat golul campionatului în FC Botoșani – Gloria Buzău! Execuție de la jumătatea terenului
După o remiză pe terenul Oțelului Galați, Gloria Buzău a început bine și pe...
De Simina PREDA
You must be logged in to post a comment Login