Petrolul: Zima – Miranda, Papp, Huja, Țicu – Mateiu, Keita – M. Bratu, M. Dumitriu, G. Grozav – Berisha
Rezerve: Eșanu, Stănică, Tolea, Radu, Boțoghan, Jyry, Hanca, Ișfan, Bucur, Rădulescu, Ilie
Absenți: –
Antrenor Mehmet Topal
Ce au găsit jandarmii la stadion, înainte de Dinamo – Petrolul
Înainte de startul partidei, jandarmii au găsit mai multe material pirotehnice. Suporterii Petrolului au încercat să le introducă pe acestea ilegal pe arena „Arcul de Triumf”.
„Premergător începerii meciului de fotbal dintre echipele FC Dinamo 1948 București și FC Petrolul Ploiești, s-au desfășurat activități de verificare a arenei sportive unde urmează a se disputa evenimentul sportiv.
Aceste demersuri au avut drept scop identificarea unor eventuale materiale interzise, având la bază și modul de manifestare a suporterilor pe timpul meciurilor anterioare.
În urma verificărilor efectuate, au fost depistate 20 de materiale pirotehnice, ascunse în diferite zone ale Peluzei Sud (zona de dispunere a suporterilor oaspeți), cu scopul de a fi folosite în timpul meciului.
În acest sens, au fost întocmite actele necesare sesizării organelor de urmărire penală, iar materialele pirotehnice în cauză au fost ridicate”, se arată în comunicatul Jandarmeriei, conform gsp.ro.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăPerformanţă unică pentru Răzvan Lucescu cu PAOK. Capitolul la care nu are rival
Grecii au descoperit o performanţă unică pe care şi-a trecut-o în cont Răzvan Lucescu...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAcuzat că este zgârcit, miliardarul Ion Ţiriac nu s-a mai putut abţine: „Ce au făcut în viaţa lor? Eu nu pot să salvez o ţară!”
”V-am spus, am devenit bogat în ziua în care am intrat în restaurant și...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmă”U” Cluj nu se mai oprește! A fost golghetul campionatului sezonul trecut, acum a semnat în SuperLigă
SuperLiga: FC Botoșani – Gloria Buzău, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul Galați –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCu el începe primul 11. Mutu a dezvăluit cine e fotbalistul-emblemă al lui Hagi și ce obiectiv are de fapt Farul
SuperLiga: FC Botoșani – Gloria Buzău, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul Galați –...
De admin
You must be logged in to post a comment Login