Connect with us

Alte Sporturi

FCSB – Midtjylland 2-0. Campioana României face un meci perfect și obține o nouă victorie

FCSB – Midtjylland 2-0

FINAL

Min. 52: Ocazie mare pentru Midtjylland! O centrare din corner e reluată de Castillo, iar baonul trece puțin pe lângă poartă.

Min. 46: GOOOL FCSB! Bîrligea profită de o gafă uriașă a portarului advers, care degajează în el, iar atacantul român punctează simplu.

Min. 46: Start în repriza secundă.

PAUZĂ

Min. 33: Ocazie mare pentru danezi. Mbabu centrează din dreapta, Buksa reia cu capul, puțin pe lângă poartă.

Min. 16: GOOOL FCSB! Florin Tănase marchează cu un șut din lovitură, după o deviere a unui fundaș advers.

Min. 1: A început partida!

FCSB: Târnovanu – Crețu, M. Popescu, Ngezana, Radunovic – Fl. Tănase, Șut (cpt.), Băluță – Miculescu, Bîrligea, Ștefănescu
Rezerve: Vlad – Panțîru, Dawa, Oct. Popescu, Edjouma, D.Popa, Chiricheș, Baeten, Musi, Alhassan, L.Phelipe
Antrenor: Elias Charalambous

Midtjylland: Olafsson – Mbabu, Diao, Bech (cpt.), J. Andersson – Castillo, Martinez, Sorensen – Osorio, Buksa, K. Johnsen
Rezerve: Lossl, Selin – Lee, Gabriel, Sorensen, Askildsen, Bravo, Andreasen, Kuchta, Jensen, Juninho
Antrenor: Thomas Thomasberg

Această partidă este un prilej pentru ambele tabere să se revanșeze pentru rezultatele mai slabe din ultima perioadă. Cele două formații vizează punctele care să le ofere o șansă mai mare pentru calificarea în turul următor.


FCSB – Midtjylland, ora 19:45, LIVE SCORE pe iAMsport.ro

Corecția suferită de campioana României în Scoția, unde Rangers s-a impus cu 4-0, a fost o trezire la realitate, după victoriile din primele 2 partide. În plus, bucureștenii vin după un semieșec și în campionat, după ce FCSB a condus-o cu 1-0 pe Craiova, a avut și om în plus 45 de minute, dar la final a fost 1-1.

Sunt un rezultat și o evoluție pe care echipa lui Charalambous și Pintilii vor să le lase în spate cât mai repede. Mai ales că roș-albaștrii doresc o victorie care să îi apropie de calificarea în primăvara europeană.

”La Craiova a fost o întâmplare, știam că sunt o echipă bună, ne pare rău că nu am câștigat. Noi în fiecare meci vrem să fim 100%, dar nu îți iese mereu, nu mereu ai cea mai bună formă. În Europa vrem să facem o figură mai frumoasă, vrem să reprezentăm acest club cum trebuie”, a declarat Adrian Șut, înaintea duelului cu Midtjylland.

Danezii sunt prudenți înainte de meciul de la București

Campioana Danemarcei este pe primul loc în campionat, dar a pierdut clar derby-ul cu rivala Brondby, scor 1-5. Iar acum nordicii vor să se revanșeze în fața fanilor, la București. Cu toate acestea, Thomas Thomasberg, tehnicianul formației daneze, este prudent.

”E o echipă bună. Știu că în campionat se așteptau la niște rezultate mai bune, am văzut câteva dintre meciuri. Apoi, în Europa League, mai ales meciul pe care l-au câștigat cu PAOK, a fost o victorie bună. 3 puncte ar ajuta oricare dintre echipe, așa că este un meci important. Ne confruntăm cu o echipă bună”, a prefațat meciul antrenorul danez.

Gigi Becali a anunțat deja primul 11

FCSB va trebui să joace fără căpitanul Darius Olaru, care se reface după o accidentare, însă antrenorul nordicilor nu trebuie să ghicească ce formulă va întâlni pe Arena Națională. Patronul Gigi Becali a anunțat deja echipa de start cu zile înainte.

FCSB: Târnovanu – Crețu, Ngezana, M. Popescu, Radunovic – Șut – Ștefănescu, Băluță, Tănase, Miculescu – Bîrligea

”Se pune prea multă importanță în faptul că știi echipele de mai înainte. E normal să nu primești primul 11. Vom vedea mâine dacă a spus adevărul sau dacă a mințit (n.r. râde)”, a glumit antrenorul danezilor în cadrul conferinței de presă premergătoare partidei.


Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.

Sursa

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
[ays_poll id="2"]
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi