Comitetul Olimpic ITF (n.r. – International Tenis Federation) s-a întrunit astăzi, 13 mai, pentru a discuta situația Simonei Halep și Irinei Begu. Cele două au depus dosare pentru a fi acceptate la Jocurile Olimpice de la Paris. Ele au cerut să primească o derogare legată de prezența lor în echipa de Billie Jean King Cup a României.
Dacă în cazul Simonei problema este legată de scandalul de dopaj în care a fost implicată, pentru Irina Begu este vorba de o accidentare ce a ținut-o departe de teren mai bine de șapte luni.
ITF: “Halep și Begu sunt eligibile”
Comitetul Olimpic ITF, care are la dispoziție două locuri pe care le poate accorda sportivelor, a considerat întemeiate aplicațiile celor două românce, exceptându-le de la regula care spune că jucătoarele acceptate la JO trebuie să joace cel puțin două meciuri, în ultimii doi ani, în echipa de Billie Jean King Cup a țării respective.
“Comitetul a decis că sunt suficiente motive pentru ca aceste două cereri și, implicit, ca aceste două jucătoare să fie eligibile pentru România la turneul de tenis din cadrul JO Paris 2024. Asta dacă întrunesc toate celelalte criterii de calificare în luna iunie”, se arată în comunicatul ITF Olympic Committee.
Pentru Simona mai rămâne un “hop” de trecut. Halep, care a fost suspendată pentru nouă luni din cauza dopajului, a trebuit să aștepte soluționarea cazului timp de 1 an și 8 luni, neputând să-și apere punctele în această perioadă. Din acest motiv, ea a căzut mult mai mult decât trebuia în clasamentul WTA.
Din păcate pentru Simona, îi va fi foarte dificil să aibă clasamentul necesar, locul 400, până pe 10 iunie, data limită, astfel că se ajunge, cel mai probabil, tot la soluția unui wildcard în cazul ei.
Cristian Munteanu, senior writer iAMsport.ro, a stat de vorbă cu George Cosac, Președintele Federației Române de tenis, pentru a afla în ce condiții poate merge Simona la JO 2024.
Noi am sperat că, ea fiind suspendată o perioadă mai lungă decât pedeapsa de la TAS, în care ea ar fi putut să joace, să obțină această derogare și în cazul clasamentului. Încă sperăm să se analizeze și să se ajungă la o concluzie favorabilă. Comitetul Olimpic ITF nu a făcut derogare decât la prezențele din Billie Jean King Cup George Cosac, președintele Federației Române de Tenis
George Cosac: “Rămâne și varianta unei invitații”
Marea problema a jucătoarei noastre este faptul că ea nu se clasează în primele 400 de jucătoare ale lumii, fiind pe locul 1149, de altfel singura condiție pe care nu o îndeplinește.
Celelalte criterii sunt – să fii campion olimpic sau câștigător de Grand Slam la simplu și prezența la Billie Jean King Cup. Simona Halep, câștigătoare de două Mari Șlemuri, care a primit derogare de la BJK Cup, le îndeplinește pe acestea.
Ce îi mai rămâne de făcut este să ajungă în top 400 WTA, câștigând turnee, iar atunci este sigură de prezența la Jocurile Olimpice.
“Mizam pe ideea că Simona nu a putut să-și apere punctele câștigate. S-ar putea ca pe parte strict de regulament să nu se poată, dar când vor acorda wildcard-urile, să fie mai îngăduitori. Îndeplinește toate celelalte condiții.
(n.r. – dar ea poate urca, cu victorii, până pe locul 400 mondial) Da, poate ajunge și așa. Se urcă foarte repede cu două-trei turnee câștigate. Dacă nu, rămâne varianta unei invitații“, a mai spus, în exclusivitate pentru iAMsport.ro, George Cosac, președintele Federației Române de Tenis.
Simona Halep participă în această săptămână la turneul WTA 125 de la Clarins, Paris. Dacă îl va câștiga, va face un salt important în clasamentul general. În cazul în care jucătoarea noastră nu va îndeplini toate criterii necesare pentru a primi unul dintre cele două locuri acordate de ITF, rămâne soluția unui wild card.
Irina Begu, numărul 161 WTA, poate, cu rezultate bune în turneele viitoare, poate ajunge, până pe 10 iunie, pe o poziție care să-i permită calificarea directă la Jocurile Olimpice.
[embedded content]
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 19 minute în urmăAdrian Mihalcea și Liviu Ciobotariu au reacționat după partida de la Slobozia: ”Eu fac echipa” + ”Nici nu știu pe ce loc suntem”
Victoria celor de la Slobozia a fost adusă de Jordan Gele, care a marcat...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 19 minute în urmăDe la Barcelona, la Dinamo! Roger Grimau este noul antrenor al echipei de baschet masculin
”Pe lângă activitatea acestuia la echipa angrenată în LNBM Getica 95, Cupa României şi...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 19 minute în urmăBogdan Cosmescu, critici la adresa lui Denis Alibec: ”Eşti om de naţională, nu un oarecare în fotbalul nostru”
Universitatea Cluj a primit vizita celor de la Farul Constanța, în etapa a 15-a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 20 de minute în urmăIronie fină a ultrașilor de la Original 1923! Mesajul afișat la începutul partidei cu Hermannstadt
Suporterii giuleșteni care alcătuiesc Original 1923 au luat decizia de a pleca din Peluza...
De Simina PREDA
You must be logged in to post a comment Login