Cristi Săpunaru a răbufnit după ce în spaţiul public au apărut informaţii conform cărora ar face presiuni asupra lui Dan Şucu să îi prelungească contractul până în 2026.
Săpunaru mai are contract cu Rapid până la finalul acestui sezon, atunci când s-ar putea retrage din fotbal. Săpunaru a negat cu vehemenţă că a cerut să îi fie prelungit contractul şi a transmis un mesaj fără precedent.
Cristi Săpunaru a răbufnit şi a făcut lumină despre situaţia contractuală
„Eu nu sunt milogul nimănui. Repet, Săpunaru n-a fost și nu va fi niciodată milogul nimănui. Dacă Rapidul consideră că nu mai are nevoie de mine, plec fără niciun fel de probleme, că o fi din iarnă, că o fi din vară… Plec! Îmi iau frumos ghetele, îmi iau tricoul, îmi iau echipamentul și îmi văd de viața mea. Am din ce să trăiesc, am o familie minunată, dacă vreau să mai joc fotbal după 40 de ani, pot să o fac de plăcere și în Liga 3, în Liga 4 sau în Liga 5. Nu este niciun fel de problemă, viața nu se oprește aici.
Sunt extrem de afectat de cele care au apărut, pentru că, probabil, o parte dintre cei care iubesc Rapidul și poate unii care țin și la mine vor crede aceste rânduri și vor spune «Ia uite-l și pe disperatul ăsta, nu se mai oprește!». Nu vreau și nu am făcut niciodată niciun demers, n-am scos nicio consoană prin care să-i spun cuiva sau să-i dau de înțeles cuiva că vreau să mai prelungesc cu încă un an contractul cu Rapid. Eu aici, la Rapid, vreau să ajut ceea ce iubesc.
Dar dacă nu mai pot să ajut ceea ce iubesc, nu este niciun fel de problemă, mă retrag. Nu vreau să fac rău acelui ceva pe care îl iubesc, adică Rapidului. Sunt dezamăgit, sunt afectat. M-au sunat prieteni care m-au luat în bâză. «Ce bă, mai vrei să mai stai încă un an la Rapid? Nu îți ajunge?”, a spus Cristi Săpunaru la fanatik.ro.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 25 de minute în urmăMarius Marin, OUT din primul 11? Propunerea făcută lui Mircea Lucescu: ”Un jucător cu calitate!”
SuperLiga: FC Botoșani – FCSB, joi, 20:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, joi, 22:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 25 de minute în urmăJakub Hromada a spus ce va face diferența în meciul cu CFR Cluj
SuperLiga: FC Botoșani – FCSB, joi, 20:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, joi, 22:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 25 de minute în urmăEchipa din prima urnă la CM 2026 care vrea să o evite pe România
SuperLiga: FC Botoșani – FCSB, joi, 20:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, joi, 22:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 25 de minute în urmăDecizie surprinzătoare a ultrașilor din capitala aflată la 400 km de București. Coregrafie dedicată Stelei la un mare derby
SuperLiga: FC Botoșani – FCSB, joi, 20:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, joi, 22:00,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login