Connect with us

Alte Sporturi

„E bărbat, să iasă de sub umbra tatălui!” Alex Bourceanu, sfat preţios pentru Ianis Hagi. Cere „ruptura” de Gică Hagi

Gică Hagi a făcut-o praf pe Rangers

„Regele” i-a desființat pe oficialii scoțieni. Acesta a transmis că la Rangers sunt „interese meschine” și că nu înțelege cum s-a ajuns în situația în care fiul său să fie trimis la echipa a 2-a.

„El nu vine, rămâne afară. El are contract cu Rangers. Ce se întâmplă la Rangers e o poveste. Poveste urâtă din partea celor care au făcut-o. Urâtă! N-am vrut să vorbesc, le transmit și celor de acolo. Urâtă! S-a accidentat acolo, s-a dus să joace și s-a întors înapoi și se antrenează singur. Sau cu cine se antrenează. Dacă în Europa de vest se întâmplă astfel de lucruri, păi ce pretenții să mai avem noi din România?

Când a fost Ianis la Rangers, Rangers a câștigat campionatul. Când a plecat Ianis, n-a mai câștigat campionatul. Dacă nici un jucător care vine și câștigă campionatul după nu știu câți ani și după aceea s-a accidentat de forma de care s-a accidentat jucând pentru Rangers, iar apoi tu îl tratezi cum l-ai tratat… scuzați-mă!

Unde au ajuns interesele astea? Până unde? E jucătorul vostru, care v-a făcut campioni! Cu ceilalți, cu Gerrard, cu toată echipa. Și tânăr, că nu are 35 de ani! 25 de ani! Și singurul jucător care a fost la EURO jucând. Un an de zile a lipsit, s-a dus în Spania, a jucat cât a jucat, a fost la EURO… ‘n-avem nevoie de tine!’. Nu credeam niciodată că în fotbal se va ajunge la așa ceva. La interese meschine! Meschine! E dură, eu am jucat fotbal la nivelul cel mai mare. E grav că se întâmplă așa ceva. Wow! Ce pretenții să mai avem noi din România?”, a spus Gică Hagi.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
[ays_poll id="2"]
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi