-
Media: Digi Sport Special, vineri, 21:00, DGS 1
-
Media: Liga Digisport, vineri, 18:00, DGS 1
Oficialul din Giulești a decis să nu-i ofere prelungirea contractului, iar vineri, 7 iunie, Rapid a oficializat despărțirea de Alexandru Albu (30 de ani).
Alexandru Albu, despre plecarea de la Rapid: ”Dacă așa a vrut Angelescu, n-am nicio problemă”
Doar ce a plecat din Giulești, însă Alexandru Albu a devenit nostalgic când a fost vorba despre perioada petrecută la Rapid. Mijlocașul defensiv ar fi dorit să continue alături de giuleșteni, doar că negocierile cu oficialii clubului au intrat în impas, iar într-un final nu i s-a mai oferit nicio prelungire a contractului.
”Îmi va fi dor de meciurile jucate pe Giulești cu acei suporteri minunați în spate. Dar asta este viața. În viață trebuie să te mai și desparți pentru a te duce pe alt drum.
Cred că orice jucător care se apucă de fotbal, o să-și dorească să joace pe Giulești pentru că atunci te simți fotbalist. Când vezi un stadion plin, un stadion care cântă din primul minut până la ultimul minut, te simți fotbalist și nu-ți mai dorești nimic decât să te bucuri de fotbal.
Noi am avut o discuție după meciul cu Oțelul, dar nu o discuție oficială. Am avut o conversație în vestiar cu domnul Victor Angelescu. Am vorbit cu dânsul și cred că vreo cinci minute a durat.
Eu le-am trimis propunerea mea și ceea ce îmi doresc: doi ani de contract plus unu, deci pe o perioadă foarte lungă. Angelescu a zis că ne vedem, că vorbim, nu am primit nimic din partea lui.
Așa a rămas. Dacă așa a vrut Angelescu, n-am nicio problemă”, a declarat Alexandru Albu, potrivit gsp.ro.
- 850.000 de euro este cota de piață a lui Alexandru Albu, potrivit Transfermarkt.
- 103 meciuri a jucat Alexandru Albu pentru giuleșteni, pe parcursul a trei sezoane.
Unde vrea să joace în continuare Alexandru Albu
”Sunt în discuții cu mai multe echipe din mai multe țări. Am de unde să aleg.
Sper să se concretizeze zilele următoare să plec să semnez. Prefer să joc în strainătate. Din România nu am avut discuții, nu am discutat cu nimeni. Nici cu Sepsi. Nu au fost discuții cu nicio echipă din România.
Dacă m-aș întoarce la Rapid vreodată? M-aș întoarce cu inima deschisă. Și aș da totul așa cum am dat și în anii trecuți pentru Rapid”, a mai precizat jucătorul
Etichete: plecare rapid , victor angelescu , alexandru albu , plecare alexandru albu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 47 de minute în urmăFarul – Oțelul, LIVE VIDEO, de la 20:30, Digi Sport 1. Gică Hagi și Dorinel Munteanu încă speră la play-off
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 48 de minute în urmăBayern Munchen – Augsburg, LIVE VIDEO, 21:30, Digi Sport 2. Bavarezii se pot distanța la 8 puncte în fruntea clasamentului
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 48 de minute în urmăSepsi – Gloria Buzău Live Video, 17:30, Digi Sport 1. Covăsnenii vor să profite de eșecul FCSB-ului
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 48 de minute în urmăComunicatul Federației din Kosovo, după tragerea la sorți din Liga Națiunilor
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login