Connect with us

Alte Sporturi

Două mutări anunțate de Dinamo: contracte până în 2029

  • admin

  • Liga 2: Csikszereda – Metalul Buzău, marți, 18:00, DGS 1

  • Liga 2: Chindia – Afumați, marți, 20:30, DGS 1

Cei de la Dinamo au ajuns la un acord cu frații Irimia pentru prelungirea contractelor până în 2029.

Alex și David Irimia au semnat cu Dinamo până în 2029

Dinamo a anunțat acordul cu cei doi frați prin intermediul unui mesaj postat pe rețelele sociale.

Irimia la puterea a doua, până în 2029. Cei doi frați, Alex și David, au prelungit înțelegerea cu Dinamo până în 2029.

Puștii născuți în 2005, cu 2 zile înainte de aniversarea clubului, au îmbrăcat prima dată tricoul alb-roșu la grupele de juniori, unde au evoluat din iulie 2019.

3 ani și jumătate mai târziu, au debutat împreună la prima echipă a clubului nostru, în același minut 81 al partidei cu Unirea Constanța, din Liga a II-a. La cât mai multe reușite, Câinilor!”, a transmis Dinamo, pe Facebook.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

David Irimia, împrumutat de Dinamo în Liga 2

Dacă Alex Irimia se află în lotul lui Dinamo pentru acest sezon, în care a bifat un meci, David a fost trimis în Liga 2.

Acesta a fost împrumutat până la finalul sezonului la Metaloglobus, unde a bifat cinci meciuri și a înscris un gol.

Etichete: mutari dinamo , david irimia , alex irimia


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
191
SONDAJUL SĂPTĂMÂNII

Ar trebui sa retrogradeze Dinamo?

Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi

DIN CE JUDEȚ ESTI? FII CORESPONDENT DINSPORT.RO


Ești pasionat de sport și ai talent la scris? Alătură-te echipei noastre!


Creeză acum un cont de CORESPONDENT, accesand meniul si selectând CONTUL MEU. Imediat dupa inregistrare, poti publica știri simplu si rapid.


CLICK AICI PENTRU A TE ÎNREGISTRA

This will close in 12 seconds

Inchide