Connect with us

Alte Sporturi

Dinamo, amenințată de exod: nouă jucători pot semna cu alte echipe încă din iarnă

  • admin

  • Premier League: Tottenham – Wolves, duminică, 17:00, DGS 1

  • Premier League: West Ham – Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4

”Câinii Roșii” pregătiți de Zeljko Kopic (47 de ani) au încheiat 2024 pe locul al 3-lea al SuperLigii (36 de puncte), la un singur punct în spatele liderului Universitatea Cluj (37 de puncte), în contextul în care în stagiunea precedentă s-au salvat de la retrogradare la baraj.

După ce a făcut o primă jumătate de sezon remarcabilă, trupa din Ștefan cel Mare s-ar putea trezi într-o situație complicată în vară, care și-ar putea pune amprenta decisiv asupra modului în care va arăta echipa din anul viitor. 

Nouă jucători ai lui Dinamo vor intra în ultimele șase luni de contract de la 1 ianuarie 

Nouă jucători din lotul lui Dinamo, unii dintre ei titulari cerți, vor intra în ultimele șase luni de contract la începutul anului 2025 (1 ianuarie). Astfel, aceștia, în cazul în care nu-și vor prelungi înțelegerile cu formația ”alb-roșie”, vor putea semna cu alte echipe din postura de jucători liberi încă din iarnă.

Printre jucătorii aflați în această situație se numără fundașii Josue Homawoo (27 de ani), Cristian Costin (26 de ani) și atacanții Hakim Abdallah (26 de ani) și Astrit Selmani (27 de ani), care este și golgheterul echipei din acest sezon (cu 9 goluri). 

În acest context, Dinamo ar putea pierde mai mulți titulari în vară, fapt care cu siguranță ar duce la o scădere a nivelului arătat de trupa lui Zeljko Kopic. 

De asemenea, în ultimele șase luni de contract vor intra și împrumutații Raul Opruț (26 de ani, de la Kortrijk) și Andrei Mărginean (23 de ani, Sassuolo). 

Rămâne de văzut cum va reuși conducerea lui Dinamo să gestioneze această situație și dacă va putea să-și păstreze cei mai importanți jucători în lot. De pildă, mijlocașul francez Eddy Gnahore (31 de ani) se pare că a intrat în atenția rivalei Rapid. 

Jucătorii care își vor termina contractele în vară cu Dinamo 

  • Josue Homawoo (27 de ani, fundaș central)
  • Răzvan Patriche (38 de ani, fundaș central)
  • Raul Opruț (26 de ani, fundaș stânga)
  • Antonio Luna (33 de ani, fundaș stânga)
  • Cristian Costin (26 de ani, fundaș dreapta)
  • Eddy Gnahore (31 de ani, mijlocaș defensiv)
  • Andrei Mărginean (23 de ani, mijlocaș central)
  • Giorgi Milanov (32 de ani, mijlocaș central)
  • Ahmed Bani (22 de ani, aripă dreapta)
  • Hakim Abdallah (26 de ani, atacant)
  • Astrit Selmani (27 de ani, atacant)

Clasamentul SuperLigii

Clasament superliga
Clasament SuperLigă / Foto: Captură Digi Sport

VIDEO Rezumat Dinamo – Rapid, scor 0-0

Etichete: dinamo , contract , superliga


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
[ays_poll id="2"]
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi