Connect with us

Alte Sporturi

Dan Nistor l-a atacat pe Dan Șucu, după golul marcat cu FCSB: ”Baftă la afaceri, la fotbal nu prea se pricepe!”. Ce a spus Alex Chipciu

În luna februarie a acestui an, Dan Nistor nu a putut să-l învingă pe Ștefan Târnovanu de la punctul cu var. Meciul de la Cluj s-a încheiat, în cele din urmă, egal, 0-0, iar patronul Rapidului, echipă aflată la acel moment în luptă directă la titlu cu FCSB, l-a blamat.

Cinci luni mai târziu, fotbalistul ardelenilor a avut șansa de a-și lua revanșa în fața lui Târnovanu, după o imprundeță a lui Dawa, însă nu a mai ratat ținta, executând direct în vinclu.

Dan Nistor nu l-a iertat pe Șucu

A fost reușita de 1-1, campioana României nu a mai reușit să se desprindă, iar Nistor i-a răspuns cu aceeași monedă lui Dan Șucu.

Să fie sănătos patronul de la Rapid, îi doresc mai multă baftă în afaceri decât la fotbal, ca la fotbal nu prea se pricepe!”, a fost remarca lui Dan Nistor.

Legat de rezultatul partidei din Capitală, decarul lui U Cluj îl cataloghează echitabil.

”Am întâlnit echipa campioană, cred eu că am făcut un meci destul de bun, până la urma la meci s-a jucat frumos, e bine că n-am plecat cu mâna goală de aici.

Da, am destulă experienţă şi sper ca pe viitor să marchez pentru echipă, să nu mai fac greşelile din sezonul trecut. M-a bântuit puţin în această vacanţă acel penalty, învâţăm din greşeli, le doresc baftă celor de la FCSB în următorul tur din Champions League.

Au venit alţi jucători, mai trebuie puţin de timp, a venit şi Frank, mai trebuie puţină omogenitate. În acest an avem alt obiectiv, trebuie să ne clasăm în primele şase”, a mai spus Dan Nistor, după egalul cu FCSB.

Alex Chipciu: ”Faptul că jucăm fotbal îi încurcă”

Și Alex Chipciu, căpitanul lui U Cluj, s-a declarat mulțumit de punctul obținut, deoarece o vede pe FCSB cu cel mai bun lot din România.

”E bine că am plecat cu un punct, puteau fi trei sau zero, noi vrem să jucăm fotbal. A fost ok față de ce am trăit zilele astea, frumos stadionul și suporterii. (n.r. sunteți sperietoarea FCSB) Nu sperietoare că avem o singură victorie, cred că faptul că jucăm fotbal îi încurcă, pe teren bun e greu să fugi după ei în spate. Până în ziua de astăzi avem un lot mai bun față de anul trecut. Nu suntem omogeni, Blănuță a venit astăzi, am schimbat și sistemul și Thiam va fi un mare plus.

(n.r. ți-ai intrat în rolul de antrenor) Nu ar fi corect față de staff, am îmbătrânit cu siguranță, cred că văd anumite situații din teren, dacă țip nu știu dacă îi ajut. Va fi un meci greu pentru ei, e început de campionat, au avut și ei ocazii, au controlat jocul, ca și lot sunt cei mai buni din România”, a declarat Alex Chipciu.


Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.

Sursa

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
191
SONDAJUL SĂPTĂMÂNII

Ar trebui sa retrogradeze Dinamo?

Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi

DIN CE JUDEȚ ESTI? FII CORESPONDENT DINSPORT.RO


Ești pasionat de sport și ai talent la scris? Alătură-te echipei noastre!


Creeză acum un cont de CORESPONDENT, accesand meniul si selectând CONTUL MEU. Imediat dupa inregistrare, poti publica știri simplu si rapid.


CLICK AICI PENTRU A TE ÎNREGISTRA

This will close in 12 seconds

Inchide