Connect with us

Alte Sporturi

Dan Nistor, după victoria cu CFR: ”Sunt pretenții la dinozauri!”

U Cluj a reușit ceea ce nu mai reușise de mai bine de 9 ani, anume să își învingă marea rivală. Însă, pentru prima dată din aprilie 2015, ”studenții” au obținut 3 puncte dintr-un duel cu CFR.

După ce Adi Păun a deschis scorul, Lucas Masoero a egalat, iar Dan Nistor a adus-o pe U în avantaj. Peter Michael a restabilit egalitatea, înainte ca Ovidiu Popescu să dea lovitura și să le aducă victoria oaspeților.

În urma partidei, prezent la flash-interviu, Dan Nistor, care doar ce a intrat în top al jucătorilor cu cele mai multe apariții în Liga 1, a vorbit despre victoria obținută. Mijlocașul a folosit momentul și pentru a îi transmite condoleanțe unui apropiat.

Dan Nistor: ”Formăm o echipă puternică”

Sunt trei puncte importante, eu cred că încet-încet formăm o echipa puternică care se va suda în cel mai scurt timp și vom arată bine. Le facem cadou (n.r. suporterilor) această victorie, pentru ei am jucat azi. Am și un deces în familie, țin să îi transmit finului meu condoleanțe, sunt sigur că va fi puternic.

Perspectivele sunt bune, dar este doar începutul campionatului, dacă vom continuă și vom face ce ne spune antrenorul va fi bine pentru noi. E normal (n.r. atmosfera făcută de suporterii celor de la U Cluj). Nu ați văzut ce suporteri avem? Au fost minunați, sunt pretenții mai ales la noi, la dinozauri, la mine, la Alex, sunt multe pretenții și vom face tot ce ține de noi”, a declarat Dan Nistor.


Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.

Sursa

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
[ays_poll id="2"]
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi