Connect with us

Alte Sporturi

Cum a arătat tortul de nuntă al lui Ianis Hagi și al Elenei! Momente superbe la petrecerea de la Domeniul Știrbeyy

„Cea mai frumoasă zi!” Ianis şi Elena Hagi, primele reacţii după cununia religioasă

Ianis şi Elena Hagi au oferit primele reacţii, după cununia religioasă. Cei doi au oferit un interviu, direct de la Domeniul Ştirbey, acolo unde va avea loc petrecerea cu peste 700 de invitaţi.

Sunt sigură că e totul perfect, nu am mai vorbit cu echipa. Dar de fiecare dată când adresam câte o întrebare îmi spuneau că e totul cum ne dorim”, a declarat Elena Hagi.

Am avut o echipă în spatele nostru care a muncit mult şi a avut grijă de noi, să iasă cum ne-am dorit. Le mulţumim celor de la Palatul Ştirbey. O echipă întreagă, toţi au fost implicaţi şi totul a decurs foarte bine.

Îi aşteptăm pe toţi cu drag, fiecare e special. (N.r. Vor veni Adelina şi Cristi Chivu) Îi aşteptăm pe fiecare în parte. Cei care nu pot veni au probabil motive, dar ştim că sunt alături de noi. Colegii mei…vacanţa lor e foarte scurtă, cu siguranţă s-au gândit şi la ei, dar ştim că sunt cu gândul la noi, contează şi familia.

(N.r. Despre meci) România nu joacă, de ce să ne uităm la meci (n.r. râde). Noi suntem cu dansul, cât se cântă, noi dansăm”, a declarat Ianis Hagi.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
191
SONDAJUL SĂPTĂMÂNII

Ar trebui sa retrogradeze Dinamo?

Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi

DIN CE JUDEȚ ESTI? FII CORESPONDENT DINSPORT.RO


Ești pasionat de sport și ai talent la scris? Alătură-te echipei noastre!


Creeză acum un cont de CORESPONDENT, accesand meniul si selectând CONTUL MEU. Imediat dupa inregistrare, poti publica știri simplu si rapid.


CLICK AICI PENTRU A TE ÎNREGISTRA

This will close in 12 seconds

Inchide