CS Dinamo a învins-o pe teren propriu pe Ghiroda & Giarmata Vii, scor 3-1, și s-a calificat în finală, unde o va întâlni pe CSM Focșani. Adversara din finală și-a asigurat calificarea cu un gol marcat în ultimul minut al prelungirilor (min.120) al meciului cu Râmnicu Vâlcea, după ce rezultatul din timpul regulamentar a fost egal, 2-2.
CS Dinamo și CSM Focșani, meci decisiv, sâmbătă, 15 iunie
Duelul decisiv pentru promovare va avea loc pe terenul celor de la CSM Focșani, pe 15 iunie, de la 17:30, pe stadionul “Milcovul”.
CSM Focşani, CS Dinamo Bucureşti, SCM Râmnicu Vâlcea și CSC Ghiroda şi Giarmata Vii sunt cluburile din Liga 3, învinse în faza finală a barajului de promovare, care primesc însă o a doua șansă la accederea în liga secundă.
Datorită faptului că Liga 2 trece de la 20 la 22 de participante din sezonul 2024-2025, din Liga 3 vor urca șase echipe în loc de cinci.
Care sunt echipele care se vor lupta în liga secundă în sezonul viitor
Din Liga 2 au retrogradat Alexandria, Unirea Dej, Tunari și Progresul Spartac.
Cele 21 de echipe sigure de prezența în sezonul viitor al Ligii 2, cărora li se va adăuga câștigătoarea dintre CSM Focșani și CS Dinamo.
- FC Voluntari
- FCU Craiova
- Corvinul
- Șelimbăr
- CS Mioveni
- Csikszereda
- CSM Reșița
- Ceahlăul
- FC Argeș
- Metaloglobus
- Dumbrăvița
- Steaua
- Chindia
- Concordia Chiajna
- Slatina
- Viitorul Pandurii Târgu Jiu
- Bihor
- Afumați
- Câmpulung
- Metalul Buzău
- Unirea Ungheni
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
Alte Sporturi
/ 45 de minute în urmăFără milă! Ce a spus Dorinel Munteanu despre Universitatea Craiova, după egalul de la Galați
SuperLiga: FC Botoșani – Rapid, duminică, 18:15, DGS 1 SuperLiga: FCSB – FC Buzău,...
De admin-
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmă”Tricolorul” cumpărat de Ajax cu 12.500.000 de euro a spus ce a simțit când a ajuns la Amsterdam
SuperLiga: FC Botoșani – Rapid, duminică, 18:15, DGS 1 SuperLiga: FCSB – FC Buzău,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăCondiția care trebuie îndeplinită pentru ca lui Lewandowski să-i fie prelungit automat contractul cu Barceloma
SuperLiga: FC Botoșani – Rapid, duminică, 18:15, DGS 1 SuperLiga: FCSB – FC Buzău,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăReal Madrid – Villarreal 1-0, ACUM, pe DGS 2. Federico Valverde a deschis scorul
SuperLiga: FC Botoșani – Rapid, duminică, 18:15, DGS 1 SuperLiga: FCSB – FC Buzău,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login