Connect with us

Alte Sporturi

Cristi Balaj, dezamăgit de decizia luată de Comisia de Disciplină în cazul lui Dan Petrescu: ”Exces de zel”

  • SuperLiga: SloboziaPetrolul, vineri, 19:00, DGS 1

  • SuperLiga: Universitatea CraiovaFC Buzău, vineri, 22:00, DGS 1

Deși a fost trimis în tribună după ce a încasat două cartonașe galbene din partea ”centralului”, tehnicianul ardelenilor a fost suspendat pentru următoarele două etape de campionat de Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal (de obicei, două etape se acordă doar la cartonaș roșu direct). 

Astfel. ”Bursucul” nu va putea sta pe bancă la meciurile CFR-ului cu FC Botoșani (acasă) și Farul Constanța (deplasare). 

În opinia lui Cristi Balaj (52 de ani), președintele celor de la CFR Cluj, pedeapsa primită de Dan Petrescu este una aspră. 

Cristi Balaj, despre decizia Comisiei: ”A fost un exces de zel”

Cristi Balaj este de părere că decizia dictată de Comisia de Disciplină este una exagerată, în contextul în care Dan Petrescu a fost eliminat în urma primirii a două cartonașe galbene (și nu a primit direct cartonașul roșu).

Mai mult, fostul arbitru susține că ”Bursucul” a încasat cel de-al doilea avertisment foarte ușor, după ce a protestat fără să folosească cuvinte jignitoare la adresa brigăzii de arbitri. 

”La două cartonașe galbene, mai ales când al doilea cartonaș acordat este și din vina celui de-al patrulea oficial (n.r. Cătălin Buși), care nu a sprijinit suficient arbitrul legat de o situație de joc, fiind mai mult decât exigent cu Dan Petrescu care la al doilea galben doar a protestat și nu a folosit cuvinte injurioase, consider că a fost un exces de zel.

Consider că Dan Petrescu a și fost urmărit și oarecum a pătimit și pentru ce s-a întâmplat în partidele anterioare. Au fost câteva imagini pe care arbitrul nu le-a sesizat (n.r. la pauza meciului CFR – Univ. Craiova, cănd Petrescu l-ar fi înjurat pe arbitrul Marcel Bîrsan)”, a spus Balaj, la emisiunea Liga Digi Sport. 

Cristi Balaj: ”Cei de la Comisii au pus semnul egal între Bogdan Andone și Dan Petrescu”

”Cei de la Comisii au considerat că trebuie pus semnul egal între Andone (n.r. Bogdan Andone a avut o criză de nervi în meciul FC Botoșani – Oțelul Galați și a fost eliminat) și Petrescu, iar lucrurile au stat mult diferit.

Vom urmări să vedem dacă toți antrenorii care primesc două avertismente într-un meci vor fi sancționați câte două etape și, bineînțeles, dacă arbitrul de rezervă va avea aceeași atitudine și sensibilitate la protestele celor de pe banca de rezerve. Dacă nu se va îmtâmpla așa, atunci înseamnă că există idei preconcepute sau nu există echidistanță”, a mai adăugat Balaj. 

VIDEO cu intervenția lui Cristi Balaj la emisiunea Liga Digi Sport

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

VIDEO Rezumat CFR Cluj – Unirea Slobozia 3-0 

Etichete: cfr cluj , comisia de disciplina , dan petrescu , suspendare , cristi balaj


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
191
SONDAJUL SĂPTĂMÂNII

Ar trebui sa retrogradeze Dinamo?

Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi

DIN CE JUDEȚ ESTI? FII CORESPONDENT DINSPORT.RO


Ești pasionat de sport și ai talent la scris? Alătură-te echipei noastre!


Creeză acum un cont de CORESPONDENT, accesand meniul si selectând CONTUL MEU. Imediat dupa inregistrare, poti publica știri simplu si rapid.


CLICK AICI PENTRU A TE ÎNREGISTRA

This will close in 12 seconds

Inchide