FCSB și LASK Linz au încheiat la egalitate, 1-1, în prima manșă din play-off-ul Europa League, după golurile semnate de Taoui (34′) și Miculescu (45+1′).
Reacția lui Charalambous după LASK Linz – FCSB 1-1
După remiza obținuă de campioana României, antrenorul Elias Charalambous a declarat că nu a fost surprins de jocul prestat de austrieci. Tehnicianul cipriot a anunțat însă că așteaptă o prestație mai bună de la echipa sa la returul de la București.
În plus, Charalambous s-a declarat încântat de fanii celor de la FCSB care au făcut deplasarea în Austria să o susțină pe campioana României.
“A fost exact cum ne așteptam, greu pentru ambele echipe. Am avut ocazii, în a doua repriză în special. Ar fi fost mai bine să câștigăm, dar și așa e un rezultat bun. Meciul decisiv va fi la București. Cu fanii noștri la retur, avem șanse să ne calificăm. Meciul a fost cum l-am pregătit, cum ne așteptam să fie. Cu mintea puțin mai limpede puteam să marcăm.
“Trebuie să ne îmbunătățim!”
Darius a cerut o schimbare, din prima opinie a doctorului nu e ceva ce îl va ține departe de teren. Mă știți, nu vorbesc despre arbitrii, și-au făcut treaba, și ei pot face greșeli. A fost incredibil astăzi, nu am crezut că vom avea fani în sectorul advers, asta arată dinamica acestui club. Gazonul a fost bun, într-o formă bună, nu-mi place să compar terenurile. Pentru ambele echipe, va trebui să analizăm meciul, ce am făcut bine, trebuie să ne îmbunătățim. Avem timp să vedem meciul ăsta, după meciul cu Hermannstadt”, a spus Elias Charalambous.
Returul va avea loc în data de 29 august, de la ora 21.30, la Bucureşti. Până atunci, FCSB va avea meci în deplasare împotriva celor de la Hermannstadt, în runda cu numărul șapte din SuperLiga.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFotbalistul Oțelului, în extaz după ce gălățenii au încheiat seria neagră de rezultate: ”A fost greu…” / ”Am fost mai buni și meritam victoria!”
După o serie de nouă meciuri la rând fără victorie, a 10-a partidă a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGică Hagi, dezlănțuit: ”Cea mai proastă repriză care a fost vreodată! E totul de la atitudinea jucătorilor”
Aflate la egalitate de puncte înaintea partidei, 20, la 5 lungimi în urma ocupantelor...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDorinel Munteanu, eliberat după victoria din minutul 90+5 în fața “Regelui” Hagi: ”Sper ca acest rezultat să readucă lumea la stadion” / ”Putem vorbi despre astfel de obiective în iarnă”
Oțelul a depășit criza începută după victoria din 30 august în fața celor de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAndrei Rațiu, dorit de încă o echipă uriașă din Europa! Ce formație pune pe masă 10 milioane de euro pentru transferul românului
Andrei Rațiu a continuat forma bună arătată la Campionatul European din vară și a...
De Simina PREDA
You must be logged in to post a comment Login