SuperLiga: Poli Iași – UTA, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj – Sepsi, duminică, 21:00, DGS 1
După remiza, de pe teren propriu, scor 1-1, cu FC Voluntari, trupa lui Zeljko Kopic (46 de ani) se află pe locul al 15-lea (penultimul) din SuperLiga, cu 21 de puncte, la două lungimi în spatele celor de la FC Voluntari (23 de puncte), prima echipă aflată asupra ”liniei roșii”.
Contextul în care se află formația din Ștefan cel Mare a fost analizat de un fost jucător al ”Câinilor Roșii”, care nu prea le acordă șanse fotbaliștilor dinamoviști de a se salva de la retrogradare.
Ciprian Marica, despre salvarea lui Dinamo de la retrogradare: ”Mi-e greu să văd echipele pe care le va băga sub ea”
Ciprian Marica (38 de ani), fostul atacant al lui Dinamo și al echipei naționale a României, a mărturisit că i-ar părea rău dacă trupa ”alb-roșie” va retrograda în liga a 2-a la finalul acestui sezon.
În același timp, actualul acționar al Farului Constanța a mărturisit că nu o vede capabilă pe Dinamo ”să treacă” două formații sub ea în clasament și să se salveze de la retrogradarea directă
”Situația lui Dinamo e grea. Îmi doresc din suflet să rămână Dinamo în Liga 1 (n.r. Superliga). Ar fi mult mai trist fără ea, dar pe altă parte, realist vorbind, mi-e greu să văd echipele pe care le va băga sub ea. A avut și neșansa faptului că suporteri n-au putut să aibă, jucători accidentați, antrenor strain.
Aduci un antrenor care nu cunoaște micile detalii, nu-și cunoaște jucătorii, nu cunoaște fotbalul din România, care necesită timp, dar tu nu ai timp. Speranța că Dinamo se va salva e mare. Sper că Dinamo va reuși cumva să treacă peste această situație grea”, a spus Marica, la Prosport.
Până la sfârșitul sezonului, Dinamo mai are de jucat cu Universitatea Cluj (în deplasare) și UTA Arad (pe teren propriu).
Clasamentul play-out-ului SuperLigii
VIDEO Rezumat Dinamo – FC Voluntari 1-1
Etichete: retrogradare , dinamo bucuresti , ciprian marica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
Alte Sporturi
/ 33 de minute în urmăFără milă! Ce a spus Dorinel Munteanu despre Universitatea Craiova, după egalul de la Galați
SuperLiga: FC Botoșani – Rapid, duminică, 18:15, DGS 1 SuperLiga: FCSB – FC Buzău,...
De admin-
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmă”Tricolorul” cumpărat de Ajax cu 12.500.000 de euro a spus ce a simțit când a ajuns la Amsterdam
SuperLiga: FC Botoșani – Rapid, duminică, 18:15, DGS 1 SuperLiga: FCSB – FC Buzău,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăCondiția care trebuie îndeplinită pentru ca lui Lewandowski să-i fie prelungit automat contractul cu Barceloma
SuperLiga: FC Botoșani – Rapid, duminică, 18:15, DGS 1 SuperLiga: FCSB – FC Buzău,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăReal Madrid – Villarreal 1-0, ACUM, pe DGS 2. Federico Valverde a deschis scorul
SuperLiga: FC Botoșani – Rapid, duminică, 18:15, DGS 1 SuperLiga: FCSB – FC Buzău,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login