Champions League: Șahtior – Atalanta, miercuri, 19:45, DGS 1
Champions League: Lille – Real Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1
Golurile catalanilor au fost marcate de Robert Lewandowski (minutele 8 și 51), Raphinha (minutul 34), Inigo Martinez (minutul 37) și Mohamed Camara (minutul 81 – autogol).
Astfel, catalanii au obținut primul succes din acest sezon în cea mai importantă competiție inter-cluburi ca valoare din Europa, după ce în prima rundă au pierdut, scor 1-2, pe terenul celor de la AS Monaco.
Barcelona – Young Boys 5-0. Catalanii s-au distrat cu Young Boys
Catalanii au început în forță acest duel și au reușit să deschidă scorul în minutul 8 al partidei prin veteranul Robert Lewandowski, care a fost servit excelent de Raphinha.
Ulterior, în minutul 34 a venit rândul brazilianului să-și treacă numele pe lista marcatorilor și să ducă scorul la 2-0 pentru Barcelona.
Catalanii nu s-au oprit și au reușit să marcheze doar trei minute mai târziu (minutul 37) și al treilea gol în poarta campioanei Elveției, de această dată prin fundașul central Inigo Martinez, care a deviat mingea cu capul în plasă după o centrare excelentă a lui Pedri.
Tot Barcelona a fost echipa care a continuat să preseze în atac și a punctat și pentru 4-0 în minutul 51 prin polonezul Lewandowski. Pentru ca dezastrul să fie complet pentru Young Boys, Mohamed Camara, fundașul central al elvețienilor, și-a introdus mingea în proprie poartă în minutul 81 și a dus scorul la 5-0 pentru Barcelona.
În cele din urmă, Barcelona s-a impus în fața celor de la Young Boys, scor 5-0, și a obținut prima victorie din actuala ediție a Ligii Campionilor.
În următoarea etapă din Champions League, Barcelona va juca, pe teren propriu, împotriva lui Bayern Munchen, fosta campioană a Germaniei.
- Partida dintre cele două formații va putea fi urmărită în direct pe canalele Digi Sport. De asemenea, abonații Digi România vor putea urmări partida pe aplicația Digi Sport și pe site-ul digisport.ro
Echipele de start pe care le-au utilizat cele două formații în acest meci
Barcelona: Pena – Kounde, Cubarsi, Martinez, Balde – Casado, Pedri – Raphinha – Yamal, Lewandowski, Torres
Young Boys: Keller – Blum, Camara, Zoukrou, Hajdam – Lauper – Monteiro, Ugrinic, Imeri, Colley – Itten
Clasamentul din Champions League
VIDEO Rezumat Barcelona – Young Boys, scor 5-0
Etichete: barcelona , champions league , young boys
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 13 minute în urmăClasamentul din Champions League, după surprizele uriașe din etapa a doua. Cine ar intra în play-off și cine ar fi OUT
Europa League: PAOK – FCSB, joi, 22:00, DGS 1 Champions League: Aston Villa –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 13 minute în urmăFerencvaros – Tottenham, Live Video 19:45 DGS 2, Porto – Man. United 22:00 DGS 2. 5 meciuri din Europa League sunt pe Digi
Europa League: PAOK – FCSB, joi, 22:00, DGS 1 Champions League: Aston Villa –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 13 minute în urmăVerdictul specialistului după gestul incalificabil al lui Rudiger, care l-a făcut pe Alexsandro să urle de durere
Europa League: PAOK – FCSB, joi, 22:00, DGS 1 Champions League: Aston Villa –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 13 minute în urmăA jucat pentru Arsenal în Champions League, iar acum a ajuns în SuperLigă: ”Este o onoare”
Europa League: PAOK – FCSB, joi, 22:00, DGS 1 Champions League: Aston Villa –...
De admin
You must be logged in to post a comment Login