-
Baraj SuperLiga: Dinamo – Csikszereda, luni, 20:00, DGS 1
-
Serie A: Bologna – Juventus, luni, 21:45, DGS 2
Cupa decernată campioanei a fost adusă cu un avion de la Atena, în miez de noapte
Galerie Foto
Fiesta s-a declanșat la miezul nopții, iar echipa a primit marele trofeu, după ce acesta a fost adus cu un avion special de la Atena.
Lupta pentru cununa cu lauri a fost una extrem de disputată. Înaintea ultimei runde, PAOK și AEK se aflau la ”bătaie”, iar echipa lui Răzvan Lucescu (55 de ani) era condamnată să câștige pentru a-și asigura cununa cu lauri. În caz de egalitate, cei de la AEK ar fi fost campioni.
Până la urmă, PAOK s-a impus pe terenul rivalei locale și și-a adjudecat cel de-al patrulea titlu de campioană din istorie, cele mai recente două fiind câștigate cu Lucescu jr pe bancă.
Pentru că marele trofeu se afla la Atena, oficialii Federației de Fotbal din Grecia au decis să trimită de urgență cupa la Salonic. Trofeul a fost transportat la bordul unui avion privat, în dreapta pilotului.
Fiesta la Salonic, după ce PAOK a câștigat titlul. Petrecere în miez de noapte pe străzi, într-o atmosferă incendiară
Imediat cum s-a terminat partida, frumosul oraș situat pe malul Mării Egee, al doilea ca mărime din Grecia, cu o populație de aproximativ 800.000 de oameni, a fost invadat de fanii lui PAOK, după cum se poate observa și din galeria foto de mai jos.
Galerie Foto
Jucătorii au plecat de la stadionul lui Aris, către stadionul propriu la bordul propriului autocar, acolo unde erau așteptați de o mulțime de suporteri. Fiesta era programată mai apoi să continue într-o defilare cu un autocar descoperit pe bulevard spre Turnul Alb, dar unii dintre fotbaliști nu au mai răbdat și au ieșit pe plafonul autocarului echipei pentru a sărbătorii cu fanii.
Organizarea a fost una ad-hoc, mai ales că marele trofeu nu se afla în Salonic. Acesta a fost adus de urgență, cu un avion, de la Atena, acolo unde toată lumea credea că AEK Atena va da lovitura.
Răzvan Lucescu a fost aclamat la scenă deschisă, atât la stadion, dar și mai apoi la festivitatea de premiere. A fost un spectacol de muzică și lumini în Salonic, la finalul căruia cei de la PAOK și-au primit medaliile de campioni, dar și trofeul.
VIDEO cu fiesta de la Salonic, după ce PAOK a câștigat titlul
Etichete: razvan lucescu , paok salonic , paok campioana , trofeu paok
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăIoan Varga a spus care este situația lui Dan Petrescu la CFR Cluj. Avertismentul lansat
SuperLiga: FC Botoșani – FCSB, joi, 20:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, joi, 22:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRomânia, umilită, cu opt zile înaintea debutului la Campionatul European!
SuperLiga: FC Botoșani – FCSB, joi, 20:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, joi, 22:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFC Botoșani – FCSB 0-0, ACUM, la Digi Sport 1. Ratări uriașe la ambele porți
21.11.2024, 20:31 SuperLiga: FC Botoșani – FCSB, joi, 20:00, DGS 1 Media: Fotbal Club,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSperietură mare pentru Dorin Rotariu: s-a sufocat pe teren și a ajuns la spital din cauza durerilor în piept! Ce i-au spus medicii
SuperLiga: FC Botoșani – FCSB, joi, 20:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, joi, 22:00,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login