-
SuperLiga: Poli Iași – FCSB, luni, 20:00, DGS 1
-
SuperLiga: Dinamo – Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Gruparea din Gruia, însă, le-a câștigat pe amândouă, s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei și e la doar două lungimi în urma liderului U Cluj. În aceste condiții, patronul Ioan Varga este dispus să-i dea în continuare credit lui Dan Petrescu.
Ioan Varga, despre Dan Petrescu: ”Eu nu vreau să plece. Vedem care este decizia lui”
”Mâine (n.r.- luni) mă văd cu el și vom trage linie. Vedem care este decizia lui. Este antrenorul nostru. Eu nu vreau să plece. Dacă se angajează că va îndeplini obiectivul și se pliază pe ceea ce ne dorim noi, sigur că va rămâne.
Nu am vorbit cu nici un alt antrenor, deocamdată. O să vorbim despre buget, despre ce jucători dăm afară, ce să aducem și o să vedem dacă se pliază pe ce dorim noi”, a declarat Varga, potrivit Prosport.
Concret, obiectivele lui Dan Petrescu sunt câștigarea titlului și calificarea în faza principală dintr-o cupă europeană. Conform sursei menționate anterior, antrenorul și patronul celor de la CFR Cluj se vor aseza la masă pentru a stabili lotul cu care ardelenii ar urma să atace aceste obiective.
Dacă își va asuma atingerea lor cu jucătorii pe care-i va avea la dispoziție, fără să-și exprime nemulțumirea pe parcursul părții a doua a sezonului, ”Bursucul” va continua la cârma fostei campioane. În caz contrar, va pleca în această iarnă.
În ultimele zile s-a vehiculat că, în cazul în care Dan Petrescu se va despărți de CFR Cluj, principala țintă a lui Ioan Varga este Cristi Chivu, iar varianta de rezervă ar fi Andrea Mandorlini.
VIDEO Rezumat CFR Cluj – Oțelul Galați 3-2
Etichete: dan petrescu , antrenor cfr cluj , ioan varga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 45 de minute în urmăDennis Politic nu s-a mai ferit după derby-ul cu Rapid: ”Vom ținti titlul”
SuperLiga: Poli Iași – FCSB, luni, 20:00, DGS 1 SuperLiga: UTA Arad – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 45 de minute în urmăChristopher Braun a reacționat la finalul partidei cu Dinamo 0-0, după cartonașul roșu primit
SuperLiga: Poli Iași – FCSB, luni, 20:00, DGS 1 SuperLiga: UTA Arad – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 45 de minute în urmăDinamo a ajuns pe locul 2 în SuperLigă, iar Zeljko Kopic nu are niciun dubiu
SuperLiga: Poli Iași – FCSB, luni, 20:00, DGS 1 SuperLiga: UTA Arad – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 45 de minute în urmăDe aproape două luni, Cristi Săpunaru intră pe teren doar după meciuri! Gestul căpitanului Rapidului în fața camerelor TV
SuperLiga: Poli Iași – FCSB, luni, 20:00, DGS 1 SuperLiga: UTA Arad – Botoșani,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login