Connect with us

Alte Sporturi

„Am inima ruptă!” Momentele cumplite prin care trece rivala Anei Bărbosu: „Mă rog pentru toţi!”

„Am inima ruptă!” Momentele cumplite prin care trece rivala Anei Bărbosu: „Mă rog pentru toţi!”

Ana Bărbosu, la evenimentul ţinut de Ion Ţiriac / AS.ro

Momentele cumplite prin care trece rivala Anei Bărbosu de la Jocurile Olimpice. Este vorba de americanca Jordan Chiles, cea care este afectată de incendiile teribile de la Los Angeles.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Jordan Chiles a pierdut medalia de bronz la Jocurile Olimpice în favoarea Anei Bărbosu. Aceasta trece prin momente grele din cauza incendiilor devastatoare din Los Angeles şi a postat un mesaj copleşitor pe reţelele de socializare.

Regiunea Los Angeles este afectată de incendii de proporţii impresionante, care încă nu sunt controlate. Numeroase case au fost distruse de flăcări, inclusiv cea a antrenorului echipei LA Lakers, JJ Reddick. Meciul echipei cu Charlotte, programat joi, a fost amânat, relatează RMC Sport.

Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, trece prin momente cumplite

„Am inima ruptă, dar vreau, de asemenea, să transmit că sunt în siguranță. Mă rog pentru toți”, a scris Jordan Chiles pe reţelele de socializare.

Ana Bărbosu pleacă din România, la şase luni după ce a câştigat medalia olimpică

Ana Bărbosu şi-a decis viitorul şi a anunţat că pleacă din România, la şase luni după ce a câştigat medalia olimpică. Gimnasta în vârstă de 18 ani a decis să se mute în Statele Unite ale Americii. Ana Bărbosu a dezvăluit, pe reţelele sociale, că a primit o bursă la Stanford, una dintre cele mai apreciate universităţi din lume. Ea a ajuns deja în California şi a făcut cunoştinţă cu noua ei „casă”.

Mi se pare aproape ireal să anunţ că am fost acceptată la Universitatea Stanford! Mulţumiri uriaşe pentru organizarea unei vizite oficiale care m-a lăsat profund inspirată într-un mediu atât de cald şi primitător, unul care se simte ca şi cum ar fi o familie.

Abia aştept să mă alătur acestei familii uimitoare„, a scris Ana Bărbosu pe reţelele sociale.

Jordan Chiles, apel la Tribunalul Suprem Elveţian

Jordan Chiles a făcut apel la Tribunalul Suprem Elveţian. Ea a contestat decizia TAS de a i se acorda bronzul de la sol de la Jocurile Olimpice 2024 Anei Maria Bărbosu.

Avocaţii gimnastei americane Jordan Chiles contestă retragerea medaliei de bronz care i-a fost acordată iniţial americancei la Jocurile Olimpice de la Paris. Chiles, în vârstă de 23 de ani, terminase iniţial pe locul al treilea în proba de sol. Punctajul său a fost revizuit în urma contestaţiei depuse. Acest lucru i-a permis să o depăşească pe românca Ana Bărbosu.

Echipa României a contestat decizia în faţa Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) şi a câştigat, pe motiv că Chiles a solicitat o reevaluare a punctajului său cu patru secunde prea târziu. Prin urmare, Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) i-a acordat bronzul lui Bărbosu.

Avocaţii lui Jordan Chiles au anunţat că vor face apel la Tribunalul Suprem Elveţian. Ei susţin că au dovezi video că americanca şi-a făcut cererea la timp. Ei au denunţat, de asemenea, un „grav conflict de interese” în favoarea lui Bărbosu. Au declarat că şeful juriului care s-a ocupat de caz a lucrat timp de mai mulţi ani în calitate de consilier pentru România.

În lumina acestor probleme incontestabile, Chiles cere Tribunalului să îi restabilească punctajul pe care l-a obţinut pe bună dreptate în ultima probă la sol”, au susţinut avocaţii americancei de la Gibson Dunn. „Fiecare element al Jocurilor Olimpice, inclusiv procesul de arbitraj, trebuie să respecte fair-play-ul”, a adăugat avocatul Maurice Suh.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
[ays_poll id="2"]
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi