Superliga: Farul – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Premier League: Aston Villa – Liverpool, luni, 22:00, DGS 2
Suporterii grupării din Bănie nu au suportat umilința și au întrerupt partida de două ori, după ce au aruncat în teren cu materiale pirotehnice și scaune.
Viitorul celor de la FCU Craiova, în aer! Adrian Mititelu va decide săptămâna viitoare dacă rămâne sau nu
Imediat după finalul partidei, Adrian Mititelu (56 de ani), patronul lui FCU Craiova, s-a dus direct în vestiar, în timp ce antrenorul Eugen Trică a rămas țintuit pe banca de rezerve, aproape cu lacrimi în ochi.
După câteva minute, Mititelu a acordat un interviu în care s-a arătat extrem de dezamăgit de situația în care a ajuns echipa sa. Omul de afaceri a lăsat să se înțeleagă că e dispus să renunțe la FCU Craiova, însă a anunțat că o decizie fermă va lua în cursul săptămânii viitoare.
”E o seară foarte grea pentru noi, însă după cum am jucat în ultimele 7-8 meciuri nu meritam să mai rămânem în prima ligă. Dacă există un vinovat pentru această situație, eu sunt acela. Eu sunt responsabil, eu am luat toate deciziile. Îmi pare rău, sunt 19 ani de muncă.
Altele au fost planurile. Nici nu ne gândeam că anul ăsta nu vom juca în play-off. Am simțit săptămâna asta că acesta va fi ultimul meci în Liga 1, presimțeam că vom pierde. O să anunțăm zilele următoare care e viitorul acestei echipe. Săptămâna viitoare o să spunem mai multe lucruri.
E un șoc, am cheltuit foarte mulți bani, suntem înghenuncheați acum. Suntem într-un moment de cotitură. Am niște discuții în familie, au dreptate, i-am expus foarte mult. Să știți că am adus în jur de 12-13 milioane de euro în club de la revenire (n.r. în Liga 1).
Am minus 20 de milioane în 3 ani. Nu e ușor. În Craiova, probabil foarte mulți se bucură. Suporterii au dreptate, dar mulți dintre ei arată că nu mă respectă. E greu să spui că vei face și vei drege, când vin aceiași oameni și te înjură”, a spus Mititelu.
VIDEO Declarațiile lui Adrian Mititelu
VIDEO Rezumat FCU Craiova – Hermannstadt 1-3
Clasamentul final al play-out-ului SuperLigii
- 1. UTA Arad – 37 de puncte
- 2. Oțelul Galați – 36 de puncte
- 3. Hermannstadt – 34 de puncte
- 4. U Cluj – 33 de puncte
- 5. Petrolul – 29 de puncte
- 6. Poli Iași – 27 de puncte
- 7. Dinamo – 25 de puncte
- 8. FC Botoșani – 25 de puncte
- 9. FC Voluntari – 24 de puncte
- 10. FCU Craiova – 22 de puncte
Etichete: adrian mititelu , patron fcu craiova , fcu craiova retrogradare , fcu craiova – hermannstadt
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 59 de minute în urmăReacția lui Răzvan Marin, după ce a marcat cu Juventus și a fost numit ”omul meciului”: ”Tot publicul mă huiduia”
SuperLiga: FC Botoșani – Rapid, duminică, 18:15, DGS 1 SuperLiga: FCSB – FC Buzău,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 59 de minute în urmăReal Madrid, premieră “forțată” în ultimii 6 ani
SuperLiga: FC Botoșani – Rapid, duminică, 18:15, DGS 1 SuperLiga: FCSB – FC Buzău,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 59 de minute în urmăCSM București – Nykobing, ACUM, DGS 4, în EHF Champions League. Rapid, înfrângere în fața lui Esbjerg
SuperLiga: FC Botoșani – Rapid, duminică, 18:15, DGS 1 SuperLiga: FCSB – FC Buzău,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 59 de minute în urmăNotele primite de Dennis Man și de Valentin Mihăilă, după ”chinul” Parmei de la Bologna
SuperLiga: FC Botoșani – Rapid, duminică, 18:15, DGS 1 SuperLiga: FCSB – FC Buzău,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login