E clar că şi Adi trebuie să răsplătească această încredere pe care o avem în el, o să avem răbdare cu el şi sperăm să ne ajute să ne îndeplinim obiectivele. Acum nici nu-mi vine să mă uit pe clasament, trebuie neapărat să facem punct în meciurile ce vin”, declara Cristian Tănase pentru liga2.prosport.ro.
Adrian Petre va continua, astfel, la Concordia Chiajna. El dorea să se retragă după numai două luni petrecute la echipa din Liga a 2-a.
Petre a bifat mai multe echipe în ultimii ani, în încercarea de a reveni la forma din anii 2019-2020, atunci când valora circa 1.5 milioane de euro.
A rezistat numai 4 luni la FCSB. Becali nu a ţinut cont că a plătit 800.000 de euro să îl cumpere
La 4 luni după ce plătea 800.000 de euro pentru a-l transfera, Gigi Becali decidea să îl împrumute pe Adrian Petre la Cosenza, pentru doar 50.000 de euro. Petre nu a convins nici la echipa italiană, iar după revenirea în ţară a fost cedat gratis de Becali la UTA.
Gică Hagi l-a luat ulterior la Farul, iar după o lungă perioadă de regres cota lui Petre a crescut. El valora la momentul plecării la Levadiakos, în Grecia, 800.000 de euro.
La echipa greacă Adrian Petre a petrecut numai 5 luni. S-a întors în ţară, la Hermannstadt. Nici la sibieni nu a avut evoluţiile aşteptate, ajungând la CS Tunari.
Adrian Petre a jucat 18 partide pentru naţionala U21 a României. El a marcat 5 goluri pentru „tricolorii” U21. Adrian Petre a fost în lotul României la EURO 2019 U21. „Tricolorii” lui Mirel Rădoi au ajuns atunci până în semifinalele competiţiei. Echipa din care făceau parte, printre alţii, Tudor Băluță, Cicâldău, Dennis Man, Ianis Hagi, Andrei Ivan, Florinel Coman sau George Pușcaș a fost învinsă în semifinale de Germania. România U21 s-a calificat dintr-o „grupă a morţii” în semifinale. „Tricolorii” au fost dispuşi într-o grupă cu Croaţia, Anglia şi Franţa.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 4 minute în urmăJackpot! Ce prime primesc jucătorii lui FC Botoșani, după ce au ”îngenunchiat-o” pe FCSB
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 minute în urmăSpecialiștii s-au pronunțat rapid, după acuzațiile făcute de Ștefan Târnovanu: nu s-a respectat regulamentul în Botoșani – FCSB!
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 minute în urmăS-a aflat! Cuvintele care i-au fost spuse lui Cristiano Ronaldo, înainte de startul negocierilor pentru revenirea în Europa
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 minute în urmăCele trei echipe pe care Florin Prunea nu le vrea pentru România în preliminariile CM 2026
SuperLiga: Sepsi – Buzău, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Farul – Oțelul, vineri, 20:30,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login