Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
Media: Digi Sport Special, miercuri, 21:30, DGS 1
În minutul 84 al partidei, nemulțumit de o decizie luată de ”central”, Bogdan Andone (49 de ani), antrenorul celor de la Botoșani, a avut o criză de nervi la adresa arbitrului Cristian Moldoveanu, căruia i-a adresat și injurii, și a fost eliminat.
La două zile distanță de la acest incident, Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal a anunțat pedeapsa pe care va trebui să o ispășească tehnicianul celor de la FC Botoșani, care a continuat să comenteze la adresa arbitrajului și la flash-interviul susținut după partidă.
Bogdan Andone, suspendat patru etape și amendat cu 6.000 de lei
Reprezentanții Comisiei de Disciplină au precizat că Bogdan Andone, în urma comportamentul său de pe teren și a comentariilor spuse la flash-interviul susținut după meci, a încălcat două articole din regulament și va trebui să ispășească pedeapsa de la abaterea cea mai gravă.
Astfel, tehnicianul lui FC Botoșani a primit o suspendare de patru etape și a fost amendat cu suma de 6.000 de lei.
”Eliminare Bogdan Andone (FC Botoșani) – În temeiul art. 67 din RD, se sancționează antrenorul Andone Bogdan cu suspendare pentru două jocuri și penalitate sportivă de 2.900 lei.
În temeiul art. 65.a din RD, se sancționează antrenorul Andone Bogdan cu suspendare pentru patru jocuri și penalitate sportivă de 6.000 lei.
În conformitate cu prevederile art. 45.1 din RD, va executa sancțiunea pentru abaterea cea mai gravă prevăzută de art. 65.a din RD, respectiv suspendare pentru patru jocuri și penalitate sportivă de 6.000 lei”, a anunțat LPF într-un comunicat oficial.
Astfel, Bogdan Andone nu va putea sta pe bancă la meciurile lui FC Botoșani cu Poli Iași (deplasare, etapa 2), Farul Constanța (teren propriu, etapa 3), FCSB (teren propriu, etapa 4) și Hermannstadt (deplasare, etapa 5).
VIDEO cu interviul lui Bogdan Andone și eliminarea sa
VIDEO Rezumat FC Botoșani – Oțelul 2-3
Etichete: sanctiune , otelul galati , frf , fc botosani , liga profesionista de fotbal , bogdan andone
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăManchester City riscă să fie exclusă din PATRU competiții
Champions League: AS Monaco – Barcelona, joi, 22:00, DGS 1 Champions League: Atalanta –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăRevenire ”de 100.000.000€” la Real Madrid
Champions League: AS Monaco – Barcelona, joi, 22:00, DGS 1 Champions League: Atalanta –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFC Bihor – Steaua București 0-1, ACUM, Digi Sport 1. Nicio înfrângere pentru “roș-albaștri” în acest sezon
Champions League: AS Monaco – Barcelona, joi, 22:00, DGS 1 Champions League: Atalanta –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCristiano Ronaldo a dat verdictul despre Lamine Yamal
Champions League: AS Monaco – Barcelona, joi, 22:00, DGS 1 Champions League: Atalanta –...
De admin
You must be logged in to post a comment Login